Adrian Papahagi atacă dur: Meciul pentru șefia PMP jucat dinainte. PMP egal PDL

Adrian Papahagi
Adrian Papahagi

Adrian Papahagi a lansat trei atacuri dure la adresa Partidului Mișcarea Populară, după congresul unde s-a ales conducerea PMP. 

ATACUL 1: Meciul pentru șefia PMP jucat dinainte

Adrian Pagahagi a precizat că nu-l pasionează funcțiile, argumentând: "Dacă asta mă mâna în luptă, nu îl sprijineam pe Funeriu la președinția PMP, ci continuam eu. Competițiile au valoare doar atunci când poți face ceva, când ai șanse reale și ești urmat de ceilalți, nu când meciul e jucat dinainte. Nu aș accepta vreodată să am o funcție pur decorativă. M-am repliat în competiția internă și l-am sprijinit pe Daniel Funeriu întrucât susțineam aceleași valori, aveam poziții similare. Spre deosebire de mine, el era dispus să lucreze în noua configurație, eu nu. A fost o decizie pragmatică, luată pe moment. Alte detalii, când îmi voi scrie memoriile, peste mulți ani". 

ATACUL 2: PMP egal PDL

Papahagi a explicat că rămâne simplu membru de partid și a adăugat: "Nu intenționez să mai schimb partidul. Nu sunt traseist sau oportunist. Nu am plecat din PDL în alt partid, ci am fondat alt partid, pe temelii principiale mai bune. Am crezut că PMP va fi altfel decât PDL; o vreme, a fost. Acum nu este, dar nu e nici mai rău. Poate că mâine va reapărea dorința să fie altceva". 

ATACUL 3: Leadershipul Elenei Udrea, fals

"În fine, respect integral opțiunea colegilor din PMP pentru doamna Udrea. La fel de bine înțeleg dorința dânsei de a lucra cu echipa care rezonează cel mai bine cu programul și stilul său. I-am fost concurent, și probabil vom mai concura, dar nu îi sunt dușman. Adversarul comun al dreptei este stânga postcomunistă.

Nu cred în leadershipul doamnei Udrea, dar e momentul său și are dreptul să demonstreze ceea ce poate. Îi doresc sincer succes în măsura în care scopul său este victoria dreptei și a principiilor în care credem (stat de drept, justiție independentă, occident, atlantism, libertate economică, reforma și depolitizarea statutului, etc.). Cu asta am încheiat acest episod", a conchis Adrian Papahagi postarea de pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel