Adrian Negrescu, despre măsurile anunțate de Guvern: Creștem salariile bugetarilor, dar nu luăm măsuri pentru sectorul privat

Foto: Pixabay / Facebook Adrian Negrescu
Foto: Pixabay / Facebook Adrian Negrescu

Analistul economic Adrian Negrescu se declară rezervat privind efectele pozitive ale pachetului de măsuri, anunțat de premier.

Anunțul premierului Nicolae Ciucă, prin care se anunța că ”s-a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice Sprijin pentru România, în valoare de 1,1 miliarde euro“, a fost comentat de Adrian Negrescu.

Analistul este de părere că măsurile avute în vedere cântăresc prea puțin pentru ca Guvernul să poată să ”repornească motoarele economiei României”.

Negrescu remarcă faptul că se pune accent pe acțiunile de natură socială și avertizează cu privire la iminența stagflației.

”Sunt câteva măsuri menite să-i ajute pe cei nevoiași, sunt câteva măsuri sub semnul întrebării, legate de eficiența în lupta cu inflația, și sunt câteva care ridică semne de întrebare cu privire la rolul statului în economie. Creștem salariile bugetarilor, dar nu luăm măsuri pentru sectorul privat.

Se continuă discriminarea între cei care au pensii de până în 2.000 de lei și cei care au pensii mai mari de 2.000 de lei. Rămân multe semne de întrebare privind asumările privind cheltuirea banului public, privind reducerea cheltuielilor statului cu 10% într-un an în care principala provocare este inflația, iar măsurile trebuiau să vizeze această problemă, mai puțin zona de protecție socială doar a unei categorii a populației” spune Adrian Negrescu. 

Economistul nu este convins că măsurile anunțate vor ajuta economia României. Citește continuarea pe RadioDCNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel