EXCLUSIV  Adrian Năstase, culise: Lucruri care s-au petrecut și pe care nu le știți

Adrian Năstase, fost premier, face dezvăluiri despre întâmplări neștiute. 

”Ziua de astăzi este o zi foarte specială, pentru că, într-un fel, 15 ianuarie, ca Zi a Culturii Naționale, zi în care ne aducem aminte de Mihai Eminescu, ne face să ne gândim la trecut, dar ne îmbie să ne gândim și la viitor. Ar fi trebuit poate să încep cu un citat din Eminescu, dar m-am gândit să-l menționez mai curând pe Titu Maiorescu care vorbea despre faptul că ar trebui să fim români cu fața spre universalitate. Maiorescu, ca mentor al lui Eminescu, poate că nu e lipsit de interes să recitim articolele din publicistica lui în această perioadă în care încercăm o conviețuire cu celelalte culturii, celelalte civilizații, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă identitate românească și ce înseamnă identitate europeană și, mai ales, care este legătura dintre ele. În mod firesc, m-am gândit, fără să mă consult cu ceilalți paneliști, că ar trebui să vorbesc despre ceea ce cunosc mai bine și anume drumul parcurs până la integrarea în UE și să vă spun câteva dintre lucrurile care s-au petrecut și pe care poate că nu le știți foarte bine. La un moment dat, obsesia noastră, pe care unii au numit-o drumul spre Vest, s-a transformat într-o aspirație națională.”

DCNews a transmis LIVE evenimentul la care a fost prezent Adrian Năstase, organizat de Marea Lojă Națională a României. 

Vezi continuarea în video de mai jos: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel