Adrian Năstase a fost exclus din Baroul București

Consiliul Baroului Bucureşti, întrunit luni, a decis excluderea lui Adrian Năstase din avocatură, după ce acesta a fost condamnat definitivă la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul Zambaccian. Decizia poate fi contestată de către fostul premier.

 Decanul Baroului Bucureşti, Ion Ilie Iordăchescu, a  precizat înainte de întrunirea Consiliului că în luna octombrie 2013, când s-a decis ca Adrian Năstase să fie menţinut în avocatură, a fost luată în considerare prima condamnare, la doi ani de închisoare, iar acum cererea va fi analizată din altă perspectivă.

Conform statutului profesiei de avocat, condamnaţii penali nu mai pot profesa ca avocaţi. "În cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii", prevede statutul avocaţilor la articolul 58.

Excluderea unui avocat are în vedere un singur criteriu, dacă se constată că prezenţa lui în barou ar aduce un prejudiciu de imagine profesiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel