Adrian Mititelu a fost evacuat de pe stadionul Ion Oblemenco

mititelu
mititelu

Scandal la Craiova, unde Adrian Mititelu a fost  evacuat din stadionul "Ion Oblemenco"din cauză că  nu şi-a îndeplinit promisiunile faţă de Compania Naţională de Investiţii care are în administrare stadionul.

Reprezentanţi ai Primăriei Craiova şi ai Poliţiei Locale s-au deplasat joi dimineaţă la stadionul "Ion Oblemenco" pentru a evacua bunurile SC Fotbal Club U Craiova SA, societate patronată de Adrian Mititelu.

 Toate lucrurile care îi aparţin lui Adrian Mititelu, fostul patron al echipei Universităţii Craiova, sunt scoase din interiorul stadionului, informează România TV.

 Compania Naţională de Investiţii (CNI), administratorul stadionului "Ion Oblemenco", îl evacuează pe Adrian Mititelu pentru că acesta nu a realizat ce a promis. Acesta ar fi trebuit să facă echipă de fotbal până în data de 15 iulie. Întrucât timpul nu îi mai permite să facă o echipă cu care să joace fotbal, CNI a decis evacuarea. La faţa locului se află numeroase forţe de ordine astfel încât evacuarea să decurgă fără incidente.

"Este o acţiune abuzivă. Eu eram în litigiu şi nu puteam fi evacuat. Eu am făcut atâtea pentru acest stadion. Voi continua să mă lupt pentru dreptate. Voi ajunge de jos, din liga a IV-a, şi voi redeveni puternic, chiar dacă va trebui să ajung în pribegie", a declarat Adrian Mititelu, informează digisport.ro.

     

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel