Adrian Măniuțiu, reacție privind declarațiile vicepreședintelui CEC BANK

Adrian Măniuțiu, realizatorul emisiunii Daily Income de la Antena 3, a comentat declarațiile făcute de Mirela Iovu, vicepreședinte CEC Bank.

Mirela Iovu s-a arătat dezamăgită că metodele folosite în Antichitate împotriva datornicilor nu mai sunt valabile acum, ba chiar, odată cu aprobarea legii falimentului personal, celor care nu pot să îşi mai plătească creditele li se mai dă o şansă.

"Este o formulare nefericită. Declarația doamnei Iovu nu aș trece-o cu vederea. Este un angajat la banca statului, prin urmare este un angajat al nostru. Nu este o declarație potrivită. Bine că măcar există legea insolvenței personale în forma în care există. Să nu uităm de ce au ajuns creditorii în această situație. Cei care au probleme astăzi sunt cei care au luat credite în valută, în special în franci elvețieni într-o perioadă în care băncile le băgau pe gât varianta francilor elvețieni", a zis Adrian Măniuțiu la Antena 3.

"Declarația este mai mult decât nepotrivită. Este din nou o jignire", a mai spus realizatorul TV.

Mirela Iovu, declarații neașteptate

"Pentru a salva afacerile de la faliment, poate este bine să avem, aşa, un mic semn de întrebare faţă de onestitatea celor pe care îi finanţăm. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antică. Faliţii, în funcţie de numărul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei şi mai era obiceiul legării de un catarg în piaţa publică sau purtarea datornicului pe străzi. Există şi închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Şi noi, în Codul Civil de la 1864 aveam închisoarea datornicilor. Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului, până la acordarea unei a doua şanse, în 2014", a zis Mirela Iovu, potrivit Hotnews.

Declarațiile vicepreședintelui CEC Bank, Mirela Iovu, au fost făcute la o conferință legată de cum ar trebui să arate banca viitorului.

VEZI ȘI: Oficial CEC Bank: Faliții erau uciși și tăiați în atâtea bucăți câți creditori aveau

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel