Adrian Gheorghe, demis din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate

Adrian Gheorghe a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate

Adrian Gheorghe a fost revocat joi din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie şi preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu publicată în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.

Prin aceeaşi decizie, Adela Cojan, vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, va exercita atribuţiile preşedintelui CNAS până la numirea conducătorului instituţiei în condiţiile legii.

Nelu Tătaru a fost numit consilier onorific al prim-ministrului

Premierul Florin Cîţu a decis acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului lui Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, scrie Agerpres. 

Probleme la platforma informatică a asigurărilor de sănătate

În ultimele 3 zile, platforma informatică a asigurărilor de sănătate  (PIAS)  a înregistrat unele disfuncționalităţi care au fost investigate şi s-au luat masuri pentru remedierea lor, a anunțat CNAS printr-un comunicat oficial de presă. 

Disfuncţionalităţile nu au fost rezolvate în totalitate, astfel că şi astăzi există situaţii în care la accesarea platformei de către furnizori se mai înregistrează erori de conectare. CNAS, împreună cu partenerii care asigură mentenanță PIAS, fac eforturi pentru remedierea cât mai urgentă a situației.

De ce se înregistrează erori 

”Din analizele efectuate până în prezent asupra platformei, una dintre cauze o reprezintă suprasolicitarea PIAS, dat fiind că în această perioadă o parte dintre furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări încarcă în platformă raportările lunare.

Pe de altă parte, sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate este subdimensionat şi construit pe tehnologii şi echipamente învechite. CNAS a inițiat un proiect pentru redimensionarea şi retehnologizarea sistemului informatic, care va fi realizat cu fonduri din Planul  Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, susțin reprezentanții CNAS. 

Activitatea nu se poate desfășura online

Pe termen scurt, până la remedierea situației, specialiştii IT din cadrul CNAS încearcă să intervină cu soluții punctuale la problemele sesizate de furnizori  pe adresa pe care o au la dispoziție: [email protected]. Până la remedierea în totalitate a disfuncţionalităţilor, furnizorii de servicii medicale care nu își pot desfășura activitatea în modul online, vor introduce serviciile  acordate în mod offline, urmând să le transmită online după remediere.

„Ne cerem scuze pacienților şi furnizorilor pentru problemele întâmpinate în accesarea  sistemului informatic al asigurărilor de sănătate. Vom întreprinde toate demersurile necesare pentru a rezolva punctual această situație. Din păcate, cu toate eforturile depuse de echipa CNAS, astfel de probleme mai pot apărea până la retehnologizarea şi redimensionarea sistemului”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel