Adrian Câciu, după gestul Dianei Șoșoacă: Acum mi-e GREAȚĂ. Nu are dreptul!

Adrian Câciu, după gestul Dianei Șoșoacă: Acum mi-e GREAȚĂ. Nu are dreptul!
Adrian Câciu, după gestul Dianei Șoșoacă: Acum mi-e GREAȚĂ. Nu are dreptul!

Economistul Adrian Câciu a reacționat după gestul senatoarei AUR Diana Șoșoaca de a intra în Spitalul Pantelimon, pe motiv că e demnitar al statului român. 

”Statul este slab. Un demnitar(senator sau deputat) nu are dreptul sa intervină direct la nici o autoritate fie ea din administrația centrală, fie locală, fie spital, fie școală, fie companie de stat, fie companie privată. Are la îndemână instrumentul interpelării parlamentare, poate cere comisii de anchetă în Parlament, poate solicita sau iniția modificări de legi și norme. Dar nu are dreptul de a da buzna nicăieri. Perpetuarea comportamentului doamnei Șoșoacă nu este de tolerat pentru că dreptatea nu o face un parlamentar, ancheta nu o face un parlamentar și nici măsurile nu se iau de către un parlamentar (care este cel mult reprezentant al unui organ legislativ si nicidecum executiv). Am trăit 30 de ani de democrație nu ca să ne întoarcem la maidan și circ în care cunoașterea legii devine un eufemism deși este invocată cu voce înaltă. Am trăit cu speranța că vom evolua. Acum mi-e greață. Nu de doamna Șoșoacă. Nici măcar nu mă interesează această persoană. Mi-e greață că autoritățile acceptă acest mod de comportament. Această conduită de tipul "eu sunt demnitar și fac ce vreau, intru unde vreau, intervin unde vreau" este exact ceea ce ne-a făcut rău în materie nu numai de civilizație dar și de a înțelege care sunt ierarhiile și limitele instituționale ale fiecărui cetățean care ocupă funcții de demnitate publică într-un stat de drept. Eu am numărat vreo 10 amenzi pe care le putea lua azi doamna respectivă. Autoritățile nu au făcut nimic. Dar doamna Dragu, președinta Senatului, știe oare că poate declanșa o acțiune de sancționare pentru aceasta conduită a doamnei senator Șoșoacă? Sau doamna Dragu nu se preocupă de prejudiciile de imagine pe care le suferă Senatul? Țara asta are prea multe probleme. Chiar nu e momentul pentru circul făcut de unii care în loc să își exercite mandatul potrivit Constituției, legilor și regulamentelor în vigoare, le încalcă.” scrie Adrian Câciu, pe Facebook. 

”Unde scrie că e carantină? Nu mă interesează. Ai obligația să mă lași să intru” a strigat Diana Șoșoacă, la ușa Spitalului Pantelimon, după ce un neon s-a ars într-un salon. Respectivul salon nu ar fi fost unul pentru pacienții infectați cu COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel