ADR Centru: Peste 1,2 milioane de euro finanţare nerambursabilă, pentru modernizarea şcolii din Remetea-Harghita

Peste 1,2 milioane de euro fonduri nerambursabile vor fi utilizate de administraţia publică locală din comuna Remetea, judeţul Harghita, în implementarea unui proiect de modernizare a şcolii gimnaziale, printr-un contract semnat luni de către primarul Albert Elemér Laczko şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Creţu. 

Potrivit unui comunicat, Albert Elemér Laczko şi Simion Creţu au semnat contractul de finanţare pentru proiectul 'Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Şcolii Generale 'Frater Gyorgy' din comuna Remetea, judeţul Harghita', prin care se vor moderniza două unităţi de învăţământ arondate acestei şcoli gimnaziale. Valoarea totală a cererii de finanţare este de peste 5,8 milioane de lei, din care s-a obţinut o sumă nerambursabilă de peste 5,6 milioane de lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului, adică echivalentul a peste 1,2 milioane de euro. 'Prin proiectul semnat azi, administraţia comunei Remetea îşi dovedeşte preocuparea faţă de îmbunătăţirea sistemului de învăţământ, dorind să eficientizeze atât infrastructura pusă la dispoziţia copiilor şi cadrelor didactice, cât şi cheltuielile alocate în acest sens.

După realizarea lucrărilor de modernizare şi dotare a corpurilor de clădiri şcolare, întreaga comunitate locală va beneficia de două unităţi de învăţământ moderne, unde atât elevii, cât şi cadrele didactice vor putea desfăşura activităţi didactice în condiţii optime', a declarat, potrivit comunicatului, Simion Creţu. Primarul Albert Elemér Laczko a menţionat că este pentru prima dată când administraţia locală accesează fonduri REGIO, dar asta nu înseamnă că în Remetea nu au fost şi alt gen de investiţii.

'Avem căi de acces asfaltate, avem utilităţi şi acum ne preocupă viitorul copiilor. Ştim că tendinţele demografice sunt negative, de aceea vrem să realizăm o infrastructură corespunzătoare ciclului educaţional. Primăria şi-a asumat, prin strategia locală, atingerea acestui obiectiv, realizând aceste investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii şi atractivităţii educaţiei, precum şi creşterea gradului de participare a elevilor la învăţământul primar şi gimnazial', a declarat, după semnarea contractului de finanţare, primarul comunei Remetea. Până în 31 mai 2021, se vor reabilita şi dota trei corpuri din cadrul a două unităţi de învăţământ care alcătuiesc infrastructura şcolară de pe raza comunei Remetea.

Tehnic, intervenţiile reprezintă construcţii, recompartimentări, amenajări interioare, inclusiv ale grupurilor sanitare, ziduri de sprijin, căi de acces şi termoizolaţie, modernizarea tuturor instalaţiilor aferente clădirilor, dar şi amenajarea unor curţi. 'Dotările presupun achiziţionarea de diferite materiale didactice şi echipamente IT: display-uri interactive, proiector interactiv, acoperire wifi, tehnică audio/video conferinţă, proiector clasic cu ecran de proiecţie, imprimantă multifuncţională color A3, laptopuri, tablete, calculatoare PC, sistem audio, smart TV, cameră foto, imprimantă color A4, boxe şi multe altele', se menţionează în comunicat. Conform sursei citate, la cele două unităţi învaţă peste 520 de copii şi sunt peste 70 de cadre didactice şi auxiliare, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel