Adoptare tacită în Senat: Funcţionarii publici au obligația să se abţină

Senat
Senat

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului, propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative privind funcţionarii publici care prevede că aceştia sunt obligaţi să exercite şi în afara serviciului moderaţie şi decenţă şi să se abţină de la orice comportament prin care ar putea aduce atingere dreptului la demnitatea umană.

Nota de adoptare tacită pentru acest proiect, care avea ca termen de dezbatere şi vot data de 17 septembrie, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu.

"Funcţionarii publici (...) au obligaţia ca în afara exercitării atribuţiilor de serviciu să se abţină de la manifestări discriminatorii faţa de comunităţile etnice, religioase, minorităţi naţionale, sexuale care prin natura lor exced dreptul la opinie al funcţionarului public şi care sunt în măsură să creeze tensiune între majoritate şi minorităţi, amplificând eventualele stereotipuri şi judecăţi care există în societate. Manifestarea unui astfel de comportament de către un funcţionar public constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestuia", stipulează propunerea legislativă iniţiată de un grup de deputaţi UDMR.

Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel