Grupul american Eastman Kodak, care a inventat aparatul compact de fotografiat şi camera digitală, se pregăteşte să iasă de pe această piaţă în prima jumătate a anului, încercând să taie costurile pentru a ieşi cu bine din faliment.
Decizia de a înceta dezvoltarea, producţia şi vânzarea de camere digitale, camere video compacte şi rame foto digitale marchează sfârşitul unei ere pentru Kodak, scrie Mediafax.
Compania a intrat luna trecută în restructurare cu protecţie faţă de creditori sub legea falimentului şi a precizat că ieşirea de pe piaţa camerelor foto şi video va rezulta în concedieri semnificative.
Purtătorul de cuvânt al Kodak a afirmat că, în loc de a dezvolta, produce şi comercializa propriile camere, compania va încerca să licenţieze brandul propriu altor producători. Mai multe companii şi-au exprimat deja interesul, potrivit Kodak.
Kodak era în 2006 al treilea mare producător de camere digitale la nivel global.
Compania va continua să producă imprimante desktop, afacere pe care s-a concentrat în ultimii ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu