Marian Munteanu a declarat, sâmbătă, că intenţia sa de a candida la Preşedinţie în anul 2000 s-a bazat pe un proiect politic propriu, pe care l-a prezentat mai multor partide mici, şi a respins vreo colaborare de alt tip, în afara celei politice, cu fostul şef SRI Virgil Măgureanu.
'În anul 2000 exista riscul să se reia o administraţie de tip Ion Iliescu sau Corneliu Vadim Tudor. Eu mi-am permis să elaborez un proiect politic, oarecum asemănător cu cel al lui Emil Constantinescu (...), semăna oarecum şi cu proiectul actual al dlui Iohannis, adică bazat pe ideea de oprire a unui declin din această corupţie. Am discutat cu câteva partide mici în vremea aceea, partidul dlui Druc, dlui Tabără, dlui Măgureanu. (...) Eu nu cer scuze. Nu aveam încredere (n.r. în Măgureanu), ca dovadă că omul nici nu m-a susţinut. Era o sală întreagă de oameni de la trei partide. Le-am prezentat programul. Oamenii au spus că e un program foarte bun. Bravo! Şi când ne-am retras să discutăm mai departe n-a mai fost bun. Acum ce era să fac? Dacă ei n-au vrut?', a explicat Munteanu, sâmbătă, la Antena 3, în emisiunea "Q&A".
El a precizat că nu a avut niciun fel de colaborare cu Virgil Măgureanu, cu excepţia unor discuţii politice.
[citeste si]
'Cu domnul Măgureanu, cu excepţia acelor discuţii politice, (...) n-am avut niciun fel de altă colaborare, de niciun tip. N-aş fi avut cum să am pentru că eu şi domnul Măgureanu suntem din lumi diferite. Măgureanu este un domn care a condus un serviciu important al ţării, un om politic, un om care are un mediu al dânsului, are contactele şi relaţiile dânsului, eu nu fac parte din această lume. Dar asta nu înseamnă că nu ne putem întâlni în anumite situaţii', a arătat Munteanu. Candidatul PNL a subliniat că este un adept al dialogului.
'Mă aşez la masă cu orice om politic, discut civilizat, dar asta nu înseamnă automat că sunt de acord cu propunerile acelui om sau soluţiile pe care le oferă. Eu cred în dialog. Mi se pare ciudat că trăim într-o lume în care încercăm să promovăm ideile de toleranţă, de dialog, de construcţie şi să mi se reproşeze că stau de vorbă cu nişte oameni... Dacă cer cuiva votul cer pe baza proiectelor şi propunerilor pe care le ofer, nu pe bază de percepţie. Acolo era un program care şi astăzi cred eu că-l pot prezenta spre critică', a adăugat Munteanu. Întrebat dacă ar mai candida la Preşedinţie, Munteanu a spus: 'Nici poveste! Avem preşedinte. De ce să candidez la Preşedinţie? Eu cred că domnul Iohannis o să mai aibă un mandat (...), dacă îşi va duce la bun sfârşit propunerile. Eu am fost foarte de acord cu conceptele pe care dânsul le-a lansat, dar depinde de dânsul dacă va realiza acest proiect foarte generos care e abia la început. Mi se pare prematur să discutăm acum'. El a mai precizat că, spre deosebire de anul 2000, când a intenţionat să candideze la Preşedinţie, România se află în prezent pe un alt traseu. Trebuie să luptăm să ducem la bun sfârşit lucrurile bune începute acum', a mai afirmat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu