Cele mai citite

Adevăratul motiv al votului lui VICTOR PONTA pentru CRIN ANTONESCU

ponta_antonescu_45089300

Un senator PSD explică adevăratul motivul pentru care Victor Ponta a votat cu Antonescu la alegerile prezidențiale din 2009.

Având în vedere declaraţiile preşedintelui PSD, VICTOR PONTA, de joi, conform cărora în 2009 a votat în primul tur cu CRIN ANTONESCU, apoi cu MIRCEA GEOANĂ, senatorul PSD Sorin Bota ţine să precizeze că totul a fost o strategie. 

„Declaraţiile premierului au creat o întreaga tevatură când, de fapt, traducerea corectă şi logică a declaraţiei premierului, referitoare la votul în primul tur din 2009 pentru Crin Antonescu, a fost o strategie astfel încât prin sprijinul acordat, Antonescu să intre în turul 2 alături de Mircea Geoană, în detrimentul lui Băsescu. Crin Antonescu a fost considerat la acel moment un adversar mai uşor de învins în turul doi de către Mircea Geoană\", susține acesta.

 

VEZI ȘI: Victor Ponta, dezvăluire surprinzătoare: Am votat cu ANTONESCU. Îl consideram schimbarea de care are nevoie România

Preşedintele PSD, Victor Ponta, fost purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană, a declarat, joi, că mulţi dintre cei cu care a votat la prezidenţiale din \'90 până acum nu au câştigat, dar important este mersul la vot, el afirmând că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, apoi cu Mircea Geoană. Premierul și-a motivat votul spunând că îl considera pe Crin Antonescu schimbarea de care avea nevoie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close