Aderarea la zona Euro, decizie dură pentru România

Ştacheta pentru statele membre ale Uniunii Europene din Europa de Est care vor să adere la moneda euro a fost ridicată puţin mai sus, transmite Bloomberg. 

Bulgaria este ultima ţară din fostul bloc socialist care vrea să adere la euro, după ce săptămâna trecută a primit aprobarea Uniunii Europene pentru candidatura sa. Însă ţara vecină a fost nevoită să accepte condiţii mai stricte decât statele care au trecut până acum la euro. În plus, miniştrii de Finanţe din zona euro au sugerat că noile condiţii se vor aplica şi altor state din regiune, precum Croaţia şi România, care vor să urmeze Bulgariei în procesul de aderare la zona euro. 

Bulgaria, cea mai săracă ţară membră a Uniunii Europene, îndeplineşte toate criteriile nominale pentru aderare la ERM-2. Moneda naţională, leva, este deja legată de euro, datoria publică este sub media din zona euro şi sub limita de 60% din PIB cerută de UE şi se înregistrează un surplus bugetar. 

Uniunea Europeană nu mai vrea să îşi asume riscuri

Însă, după problemele provocate de datoriile Greciei şi scandalurile cu privire la spălarea de bani din ţările care au aderat recent la euro, precum Letonia, Uniunea Europeană nu mai vrea să îşi asume riscuri. În consecinţă, spre nemulţumirea autorităţilor bulgare, au fost incluse solicitări suplimentare, precum cooperarea cu uniunea bancară europeană şi măsuri pentru combaterea corupţiei. 

"Aspectele ce ţin de supervizarea bancară, convergenţa instituţională şi cea reală au dobândită o pondere mai importantă când vine vorba de acceptare de noi membri în clubul euro. Aceasta seamănă cu modificarea regulilor în timpul jocului, dar este ceva necesar după criza datoriilor", susţine Ciprian Dascălu, economist şef pentru Balcani la ING Bank NV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel