Acuzații la adresa statului român, de la Palatul Parlamentului

Un deputat român a acuzat luni statul român că nu şi-a asumat responsabilităţile pe care le are prin semnarea unor convenţii internaţionale refuzând să elibereze unei persoane apatride - Adrian Drăgan - un titlu de călătorie.

'Vreau să vă prezint un om care nu există, în sensul că situaţia sa din punct de vedere al actelor este neclară. Statul român nu şi-a îndeplinit responsabilităţile pe care le are şi pe care şi le-a asumat prin Constituţia României şi prin convenţiile internaţionale pe care le-a asumat, le-a ratificat, spre exemplu Convenţia privind statutul apatrizilor. Domnul Adrian Drăgan este un fost cetăţean român, care actualmente este apatrid, în sensul că nu are o cetăţenie naţională. El, în acest moment, solicită un titlu de călătorie pe care statul român este obligat prin lege să îl elibereze, însă acest titlu nu îi este eliberat. Statul român nu i-a acordat niciun fel de asistenţă, lăsându-l într-o incapacitate de a-şi asigura traiul de zi cu zi. Statul român nu îi permite domnului Drăgan să părăsească ţara aşa cum doreşte şi cum are libertatea de mişcare, în acelaşi timp ţinându-l izolat aproape ca într-o închisoare', a spus deputatul Remus Cernea, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Citește și: Remus Cernea, decizie pentru alegerile parlamentare

El a menţionat că a făcut o serie de demersuri parlamentare pentru rezolvarea acestui caz, mai exact a înaintat o întrebare către Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Imigrări, şi a cerut o audienţă pentru a prezenta această situaţie.

'O persoană care este declarată apatrid nu poate fi deportată în statul de origine pentru că nu mai are legătură cu acest stat. El poate să rămână în orice altă ţară în mod legal, există o convenţie privind apatrizii', a completat Cernea. La rândul său, Adrian Drăgan a explicat că, în 2005, a fost deportat în România din Canada, ilegal. El a mai spus că a fost trimis forţat la Bucureşti, fără acte de identitate, iar de atunci a trăit 'ca o umbră în România' şi solicită, conform unei convenţii din 1954, ratificată de România, să i se acorde titlul de călătorie să poată pleca din ţară. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel