Lenovo. Acțiuni, în scădere

Lenovo are probleme mari. Totul a început de la un raport. 

Acţiunile companiilor chineze de telecomunicaţii Lenovo şi ZTE Corp au scăzut semnificativ vineri, investitorii fiind îngrijoraţi că vânzările lor ar putea fi afectate de raportul publicat de Bloomberg conform căruia sistemele informatice ale firmelor americane ar fi fost infiltrate cu un cip rău intenţionat, inserat de spionii chinezi, transmite Reuters.

Bloomberg Businessweek a citat 17 surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul de la agenţii secrete de informaţii şi companii, care susţin că spionii chinezi au plasat cipuri de computer în interiorul echipamentelor folosite de 30 de companii şi agenţii guvernamentale americane, ceea ce a permis Beijingului să aibă în secret acces la reţelele interne.

Declin puternic 

Joi, Apple Inc şi Amazon.com Inc au dezminţit că ar fi fost ţinta unui atac, aşa cum susţine Bloomberg. De asemenea, Super Micro Computer Inc, care ar fi fost furnizorul serverelor care conţineau cipurile rău intenţionate, a dezminţit informaţia.
Bloomberg nu precizează că ar fi fost implicate companii chineze de telecomunicaţii în atac.

Vineri, însă, acţiunile Lenovo au scăzut cu 18%, în timp ce titlurile ZTE Corp listate la Bursa din Hong Kong înregistrau un declin de 11%, analiştii apreciind că aceste evoluţii reprezintă răspunsul la temerile că în viitor consumatorii şi firmele nu ar mai fi dispuşi să cumpere echipamente tehnologice din China.

Într-un comunicat, Lenovo susţine că: "SuperMicro nu furnizează nici un fel de echipament către Lenovo. Mai mult, ca o companie globală, luăm măsuri extinse pentru a proteja integritatea lanţului nostru de furnizare".

"Incertitudinile determină investitorii să vândă"

Reprezentanţii ZTE au refuzat să comenteze raportul Bloomberg.

"Acţiunile Lenovo au scăzut mai mult decât ale altor companii deoarece o mare parte a afacerilor sale se derulează în SUA. Incertitudinile determină investitorii să vândă", susţine analistul Linus Yip, de la First Shanghai Securities.

Subindicele IT al Bursei din Hong Kong înregistra vineri un declin de 5,5%, in timp ce indicele principal Hang Seng a scăzut cu 0,4%.

Grupul chinez Lenovo, cel mai mare producător mondial de calculatoare personale, este prezent şi pe piaţa din România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel