Acordul BOR-MAI, din laboratoarele de propagandă. Vâlcu: DOVADA că Orban n-a ieșit din schema electorală

MAI a anunțat, prin vocea ministrului Marcel Vela, un acord cu BOR, asta deși, în aceeași zi, Patriarhia Română a trimis, cu embargou, un mesaj video pentru 17 aprilie 2020, cu mesajul stați acasă. Val Vâlcu are un mesaj critic în acest context controversat. 

Desfășurarea evenimentelor, care nu poate fi negată, mă face pe mine să mă gândesc că aberația a venit din laboratorul Orban-Dancă, fiind o strategie de imagine, un populism, peste care nu se pot ridica cei doi demagogi. De ce e aberantă? Nu putea veni decizia de la Marcel Vela, dacă judecăm rațional, pentru că aparatul MAI ar fi supus, prin această măsură, unei presiuni enorme.

Polițiștii, jandarmii, pompieri, pe lângă îndatoririle de serviciu, ar trebui să alerge toată noaptea, din bloc în bloc, cu lumină și prescuri. Efortul logistic ar fi fost unul uriaș. Dacă ar respecta regulile, la fiecare cetățean ar fi trebuit schimbate mănușile de protecție. Nu te duci să-i dai unuia lumină cu o pereche de mănuși și, la celălalt, te duci cu aceeași mănușă. Mănușile nu protejează de frig, ci protejează tocmai în sensul în care dacă vine răsuflarea unui om în contact cu mănușa, să fie schimbată, astfel încât potețialul virus să nu fie transmis polițistului și următorului om la care acesta se deplasa. Forțele de ordine ar fi umblat 8 ore, din casă-n casă, cu lumina, expunându-se, în aceste momente, când e mare nevoie de ei la alte intervenții.

E foarte greu de crezut că personalul din MAI a agreat așa-ceva sau măcar că a fost consultat. Zvonul a circulat înainte de anunțul lui Vela, ceea ce a arătat că venea din laboratoarele de propagandă electorală, Orban nereușind să iasă din schema electorală, dovadă că l-a pus și pe Vela să arunce scenariul cu primarii PSD-iști.

O altă aberație a acelui anunț al lui Vela este că, dacă primarii PSD-iști voiau să facă diversiuni, aducând lumea la biserică, ca în 10 august, această frază rostită de Vela ne trimite cu gândul că cei care au adus oameni în stradă au făcut o diversiune pe 10 august, probabil PNL-iștii, în Opoziție. Nu poate înțelege o minte normală cum primarii PSD au dus oameni și la 10 august și se pregăteau să ducă și la biserică. Înseamnă că alți primari, care erau împotriva PSD sau alte forțe politice împotriva PSD, au scos lumea în stradă pe 10 august, la o diversiune, asta se înțelege din scuza bâlbâită de Vela. Au mers tot în cheie politică, în loc să spună că nu pot, logistic și uman, face acest efort, rațiunea nu permite o asemenea situație, în loc să spună acest lucru, au mers tot în cheie politică: PSD e de vină”. a comentat jurnalistul Val Vâlcu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel