Achiziție corvete. Adrian Țuțuianu: Va dura șapte ani

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat joi că programul de înzestrare a Forţelor Navale Române cu cele patru corvete noi are o componentă ce include realizarea etapei a doua de modernizare şi înarmarea fregatelor de Tip 22 (F-221 Regele Ferdinand şi F-222 Regina Marii).

"Cele patru corvete vor fi achiziţionate într-un efort pe care îl apreciem la şapte ani de zile. Va fi o procedură de dialog competitiv şi suntem interesaţi, aşa cum v-am spus, ca mai multe dintre aceste activităţi economice să se desfăşoare în România, pentru că avem nevoie de dezvoltare economică, de locuri de muncă, de taxe şi impozite şi de transfer tehnologic important. Am văzut anumite comentarii prin presă că nimeni nu vine să construiască special pentru noi un şantier naval care să producă patru corvete. S-a înţeles greşit; pe noi ne interesează colaborările cu industria românească de profil şi sunt firme cu capital românesc sau cu capital străin care au facilităţi de producţie în România, la Brăila, la Galaţi, la Tulcea, la Constanţa, chiar şi la Mangalia", a explicat Adrian Ţuţuianu, la Baza aeriană Mihail Kogălniceanu. 

Potrivit ministrului, s-a decis că modernizarea fregatelor trebuie să aibă loc concomitent cu construcţia celor patru corvete. 

"Fregatele intră în acelaşi pachet de măsuri, pentru că efortul de modernizare a fregatelor trebuie să fie făcut concomitent cu construcţia corvetelor şi trebuie să fie lucruri complementare, se completează unele pe altele, la care se adaugă şi componenta de înarmare a acestor nave de luptă", a subliniat ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel