Abuz în serviciu. Invocare de neconstituționalitate

Dosarul finanțării Clubului de Fotbal Politehnica Timișoara, care este pe rolul Tribunalului Timiș, este singurul în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate referitoare la abuzul în serviciu, a precizat, pentru Agerpres, judecătorul Călin Roman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiș.

De asemenea, Adriana Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș, a declarat vineri, pentru Agerpres, că fiecare judecător poate hotărî în dosarul pe care îl are în lucru cu privire la invocarea excepțiilor de neconstituționalitate.

Fiecare judecător, în dosar își analizează excepțiile invocate, a afirmat judecătorul Adriana Stoicescu, președinta Tribunalului Timiș.

În acest dosar, inculpații sunt acuzați de abuz în serviciu sau complicitate la această infracțiune. Au fost trimiși în judecată fostul edil Gheorghe Ciuhandu, alături de viceprimarul din timpul mandatului său, Adrian Orza, secretarul primăriei din acea perioadă, Ioan Cojocari, și de alți opt angajați ai municipalității.

Procurorii DNA au reținut că acordarea unor sume de bani în mod abuziv și contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008-2011, din bugetul local al municipiului Timișoara, în cuantum total de 27.100.000 lei, către S.C. Politehnica Timișoara S.A. (...) nu au servit intereselor comunității, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul clubului de fotbal, finanțarea fiind ilegală.

Un raport al Curții de Conturi a arătat că finanțările pentru clubul timișorean de fotbal, venite din partea Consiliului Județean și Primăriei Timișoara, au fost ilegale, iar prejudiciul total creat este de aproape 30 de milioane de lei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel