Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Legea Pensiilor, modificare. Cine se poate pensiona anticipat, fără penalizare

Senatul a aprobat modificarea legii pensiilor. Conform proiectului, o categorie de angajaţi se poate pensiona anticipat, fără penalizări. 

Senatul a adoptat, marţi, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin care se stabileşte dreptul la pensionare anticipată pentru lucrătorii din sectorul de construcţii nave.

Iniţiată de un grup de deputaţi PSD, actul normativ prevede activităţile desfăşurate în domeniul construcţiilor navale de persoanele pentru care este stipulat acest drept: control nedistructiv cu radiaţii ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/demontare schele, lăcătuşerie, montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică/electrică montaj.

Vârsta minimă de pensionare

 

Stagiul complet de cotizare pentru această categorie va fi de 30 de ani, iar vârsta minimă de pensionare va fi de 53 de ani pentru femei şi 55 de ani pentru bărbaţi.

"Condiţiile de muncă din industria navală sunt grele, acestea fiind considerate nu numai inconfortabile, dar şi periculoase pentru sănătatea lucrătorilor. Munca în construcţia navală se desfăşoară în principal în aer liber, adesea în condiţii meteo neprietenoase sau în hale de mare capacitate puţin sau deloc încălzite sau ventilate. Reducerea vârstei de pensionare pentru navalişti ţine cont de condiţiile speciale zilnice pe care aceştia le îndură - vânt, ploaie, frig, expunere constantă la gaze toxice. Aceste condiţii nu permit menţinerea în piaţa muncii a lucrătorilor din domeniul naval până la o vârsta înaintată deoarece starea de sănătate nu le mai permite să livreze o productivitate competitivă", se arată în expunerea de motive a proiectului, conform Agerpres. 

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23