A murit Valeriu Tabără. Update: Mesajul transmis de Ministerul Agriculturii

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Valeriu Tabără a murit.

Update: Ministerul Agriculturii, mesaj de condoleanțe

Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, Ministerul Agriculturii și-a exprimat regretul față de decesul lui Valeriu Tabără, un om care „a contribuit semnificativ la modernizarea agriculturii din România”.

„În memoria profesorului Valeriu Tabără

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a domnului Valeriu Tabără, o personalitate marcantă a agriculturii românești, fost ministru al Agriculturii, cercetător de prestigiu și profesor dedicat.

De-a lungul carierei sale, Valeriu Tabără a contribuit semnificativ la modernizarea agriculturii din România, fiind un susținător ferm al inovării și al dezvoltării științifice în domeniul agricol. Pasiunea sa pentru știință, devotamentul față de educație și viziunea sa pentru un sector agricol performant au lăsat o amprentă durabilă asupra generațiilor de specialiști și asupra politicilor agricole din țară.

„Agricultura nu este doar o meserie, este o datorie față de viitor”, spunea adesea profesorul Valeriu Tabără, reamintindu-ne tuturor că respectul pentru pământ și știință înseamnă respect pentru generațiile care vor urma.

În aceste momente de tristețe, aducem un omagiu muncii și dedicării sale și transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, a transmis, marți, Ministerul Agriculturii.

Știrea inițială:

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, s-a stins din vaiță la vârsta de 76 de ani. El a fost internat la Timișoara din cauza problemelor cardiace de care suferea, anunță Antena 3 CNN.

Fostul ministru al Agriculturii s-a născut la 1 iulie 1949 în localitatea Sălciua din județul Alba, într-o familie de țărani ardeleni. Valeriu Tabără a copilărit pe Valea Arieșului, în comuna Sălciua, Alba, unde a și urmat studiile primare.

A urmat apoi Liceul Teoretic din Baia de Arieș și studii superioare în domeniul ingineriei agrare la Timișoara. În 1984, la vârsta de 34 de ani, Valeriu Tabără a devenit doctor în agronomie, fiind la acea vreme cel mai tânăr doctorand din istoria USAMV Timișoara. Apoi, Valeriu Tabără a devenit conferențiar, respectiv profesor universitar - titular al disciplinei de Fitotehnie - Plante Tehnice la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara.

În cadrul stațiunii SCDA LOVRIN-Timis, Valeriu Tabără a condus activitatea de cercetare din cadrul laboratoarelor de ameliorare a grâului și a cânepii dioice, fiind în același timp director de proiecte de cercetare cu CNCSIV. Este recompensat cu medalia de aur de catre Academia de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu-Șișești”, pentru rezultatele remarcabile în ceea ce privește două soiuri de "cânepă dioică" omologate, Lv110 și Silvana, potrivit Wikipedia.

Până în 1989 a fost membru al Partidului Comunist Român. În anul 1990 a devenit membru fondator la "Vatra Românească".

În 1991 s-a înscris în Partidul Unității Națiunii Române (PUNR) și, pentru 5 ani, în perioada 1992-1997, a fost vicepreședinte al acestui partid iar în 1997 a devenit președinte. În 2002 a fost înlocuit la conducerea partidului de către Mircea Chelaru și a părăsit partidul, trecând la PD.

Între 1994 și 1996 a fost ministrul Agriculturii și Alimentației în Guvernul Văcăroiu.

Valeriu Tabără a fost parlamentar din 1992, fiind deputat de Timiș în legislaturile 1992-1996, 1996-2000,2004-2008 și 2008-2012. A fost președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, dar și președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situația sistemelor de irigații, precum și a altor sectoare de îmbunătățiri funciare.

La data de 3 septembrie 2010 a fost numit din nou ministru al Agriculturii în Guvernul Boc (2).

După o operație complicată pe cord deschis în septembrie 2012, la data de 7 decembrie 2012 a suferit un accident de mașină în care și-a fracturat ambele picioare. Din spital a anunțat că se retrage din politică.

Din 2008, Valeriu Tabără a fost membru al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR), iar în prezent era vicepresedinte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel