A murit MIRCEA IONESCU QUINTUS

Scutaru Cristina / 15 sep 2017 / 15:04 Salveaza PDF Comentarii

Doliu în politica românească: Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a murit vineri, la 100 de ani.

În martie 2017, președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de Ofițer cu prilejul aniversării unui secol de viață, în semn de "înaltă apreciere pentru contribuția remarcabilă la consolidarea unei vieți politice democratice în România și pentru dăruirea de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere politice, precum și pentru exemplul de conduită civică".

Născut în 1917, în plin Război Mondial, Mircea Ionescu Quintus s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator. 

Pentru că nu a renunţat la convingerile liberale, Quintus a suferit represaliile regimului comunist îndreptate împotriva membrilor partidelor istorice. A stat mai mulţi ani în lagăre, inclusiv la Canalul Dunăre - Marea Neagră, perioadă din care şi-l aminteşte pe părintele Galeriu despre care a spus că ar trebui trecut în rândul sfinţilor.

[citeste si]

În 1954, când a fost eliberat de la Canal, a fost racolat de Securitate. A spus ulterior că nu a avut puterea să refuze fosta poliţie politică a regimului comunist, dar că nu a deranjat pe nimeni prin declaraţiile date Securităţii. În 2000, pe când Mircea Ionescu Quintus era preşedintele Senatului, CNSAS a făcut public faptul că fusese informator al Securităţii. A contestat decizia, iar doi ani mai târziu instanţa a decis că liberalul nu a făcut poliţie politică.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26