A murit Constantin Mircioiu. Suferea de o boală de sistem limfatic, o imuno-depresie, cu anticorpi aproape de zero la Covid-19

Sursă foto: Pexels (Jan van der Wolf)
Sursă foto: Pexels (Jan van der Wolf)

Lumea medicală este în doliu. ”Unul dintre cei mai remarcabili reprezentanți în domeniul științelor bio-farmaceutice”, l-a descris Victor Voicu pe prof. Constantin Mircioiu.

Lumea medicală se află în doliu, după decesul prof. dr. Constantin Mircioiu, unul dintre cei mai remarcabili reprezentanți din domeniul științelor bio-farmaceutice.

Acad. Victor Voicu, profesor de farmacologie, toxicologie și psihofarmacologie clinică, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române și membru titular al Academiei Române din 2001 a vorbit despre Constantin Mircioiu.

”Ne confruntăm cu un eveniment foarte trist și foarte neplăcut, trecerea în neființă a prietenului și colegului nostru, prof. Constantin Mircioiu, profesor de farmacie și licențiat în matematică.

Un om foarte interesant din punct de vedere științific, nu numai ca om, un om de mare caracter, de mare configurație morală, cu contribuții remarcabile în domeniul farmaceutic.

A fost un om de caracter și un om de știință, o floare rară, unul dintre cei mai remarcabili reprezentanți în domeniul științelor bio-farmaceutice”, a declarat Victor Voicu, secretarul general al Academiei.

Potrivit acestuia, trecerea în neființă a prof. Constantin Mircioiu a survenit pe ”fondul unei boli de sistem limfatic, sub acțiunea tratamentului specific, o imuno-depresie, cu anticorpi aproape de zero la Covid-19, boală pe care a făcut-o de câteva ori. De obicei, după Covid faci o reacție imună destul de semnificativă, mai semnificativă decât la vaccinuri.    

Din nefericire, i-a generat sfârșitul, un sfârșit trist pentru noi, irecuperabil, un om de mare valoare și regretul nostru este necompensat, neostoit și rămânem cu regretul”, a mai spus Victor Voicu, pentru DC Medical.

Prof. dr. Constantin Mircioiu a fost depus la Spitalul Militar, iar înhumarea va avea loc la Ciorogârla, scrie DC Medical.

Cine a fost Constantin Mircioiu

Profesorul Constantin Mircioiu a fost membru al Academiei de Științe Medicale și a fost absolvent al Facultății de Farmacie și al Facultății de Matematică. 

Constantin Mircioiu a fost cadru didactic în Facultatea de Farmacie, decan și secretar științific.

Ca farmacist (militar), Constantin Mircioiu, a condus colectivul de cercetare din Ministerul Apărării Naționale, a fost membru și a condus un număr mare de proiecte de cercetare naționale și internaționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel