O băutură elaborată de cercetători mexicani pe bază de Vicia faba - o plantă leguminoasă, cunoscută popular ca bob - care are gust de cafea, s-a dovedit eficientă împotriva colesterolului, trigliceridelor şi glucozei, informează Institutul Politehnic Naţional (IPN) din Mexico, citat marţi de EFE.
Efectele acestei băuturi, care are o consistenţă similară laptelui, a fost testată într-un studiu pe şoareci, având un regim alimentar bogat în calorii şi colesterol, a explicat IPN într-un comunicat.
Cât a durat experimentul și ce s-a constatat
În urma consumului băuturii pe bază de bob s-a remarcat o reducere a nivelului de colesterol, glucoză şi lipoproteine la şoarecii de laborator, au declarat Cristian Jiménez Martínez şi Luis Sergio Muńoz Carrillo, cercetători la Şcoala Naţională de Ştiinţe Biologice din cadrul IPN.
"A fost un experiment care a durat doar şapte zile, totuşi s-a observat o reducere a nivelurilor de colesterol, trigliceride şi glucoză, ceea ce ilustrează efectul benefic pe care îl are această proteină hidrolizată de faba", a asigurat Muńoz.
Concentraţia de glucoză, trigliceride şi colesterol la şoareci s-a redus cu aproximativ 47 %, a precizat Muńoz.
Cercetătorii speră ca băutura să ajute la scăderea nivelurilor de colesterol, trigliceride şi glucoză care afectează jumătate dintre mexicani, conform statisticilor Institutului Naţional de Cardiologie 'Ignacio Chávez'.
Diabetul este prima cauză de mortalitate în Mexic, potrivit unui sondaj recent realizat de Ministerul Sănătăţii.
Cum se prepară băutura
Pentru a elabora băutura, se selecţionează boabele de faba care sunt măcinate pentru a rezulta o făină, din care este eliminată grăsimea pentru a realiza acest lichid având un pH ajustat (gradul de aciditate).
În partea finală a procesului se adăugă sucraloză ca îndulcitor, pentru ca băutura să aibă un nivel caloric cât mai scăzut. Băutura rezultată are un aspect similar laptelui şi se recomandă să fie băută rece.
Băutura trebuie să fie însoţită de o dietă sănătoasă şi se recomandă să se consume minimum 200 de mililitri pe zi, a explicat Jiménez Martínez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu