5 produse de îngrijire must-have în vacanță

Steluța Indrei / 22 iun 2018 / 17:48 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Iată o listă care te va ajuta să știi care sunt top 5 produse care nu ar trebui să îți lipsească în vacanță pentru un concediu fără griji.

Sezonul concediilor este aici și, ca majoritatea persoanelor, probabil că și tu ți-ai planificat vacanța într-un loc cu soare, departe de agitația urbană. Iată ce produse de îngrijire trebuie să pui în bagaj pentru a nu avea probleme cu soarele.

Cremă cu protecție solară

Este cu adevărat necesar ca pe timpul verii, și nu numai, crema cu protecție solară să devină produsul tău preferat. Pe lângă faptul că te va proteja de razele nocive ale soarelui, va preveni și îmbătrânirea prematură a pielii. Poți alege o cremă pentru plajă cu ulei de hibiscus și argan, pentru a obține un bronz perfect, dar și pentru o piele protejată și hidratată în profunzime.

Ulei protector pentru păr

Pe timpul verii, procesul de deteriorare a părului devine mult mai accelerat din cauza factorilor externi, cum ar fi: temperaturile foarte ridicate, razele UV sau praful. De asemenea, dacă ți-ai planificat vacanța undeva pe plajă sau la piscină, este necesară o îngrijire specială a podoabei capilare, întrucât sarea din mare sau clorul din piscină au efecte catastrofale asupra firului de păr. Poți opta pentru un ulei de păr regenerant cu ulei de macadamia, care protejează părul, datorită filtrului solar, netezește și face mai ușor coafatul, fără a încărca părul.

Ser hidratant pentru față

În locul unei creme de față poți alege un ser atunci când pleci în vacanță, deoarece serul hidratează în profunzime tenul și acest lucru este important mai ales dacă vei călători cu avionul. Serul are un timp de uscare mult mai rapid și nu încarcă tenul.

Balsam de buze

Balsamul de buze este indispensabil vara, mai ales dacă nu îți dorești niște buze deshidratate și arse de soare și nimeni nu își dorește asta, nu-i așa? De aceea este necesar să-l porți cu tine peste tot. Poți încerca un balsam de buze waterproof cu ulei de argan și vitamina C.

Spray tonic

Nu există zi de vară în care să nu fie de folos spray-ul tonic pentru față. Pe lângă efectul răcoritor, acest produs oferă o curățare potrivită a tenului, redându-i echilibrul natural al pielii. Încearcă un spray tonic și hidratant cu extract de muguri de trandafiri și albăstrele, care ajută pielea să își mențină gradul optim de hidratare. Se aplică pe față în mod direct, obținând o senzație imediată de piele fresh, hidratată și radiantă.

Gata, acum trusa ta de călătorie este completă! Având la dispoziție aceste 5 produse, te poți relaxa fără nicio grijă la soare!



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24