PDL, măcinat de un nou scandal. Blaga trebuie să demisioneze, spune Preda

Cristian Preda a postat, luni, pe blogul său, sub titlul "Şah la Blaga", o contestaţie din partea PDL Arad, care îl acuză pe liderul PDL că a convocat nestatutar o şedinţă în pregătirea Convenţiei Naţionale a partidului. Preda adaugă că, în urma unei astfel de critici, Blaga ar trebui să demisioneze, iar Convenţia să fie organizată de o conducere interimară.

 "Organizația județeană PDL Arad contestă decizia Biroului Permanent Național al PDL, privitoare la reunirea Consiliului Național de Coordonare din 23 februarie, care a decis convocarea Convenției din 23 martie. Organizația condusă de Gheorghe Seculici a constatat că a fost încălcat articolul 84 din Statutul PDL. Acest articol stipulează că la CNC participă, pe lângă mai multe categorii de membri de drept, delegați veniți din teritoriu, potrivit unei norme de reprezentare care ia în seamă rezultatele electorale ale fiecărei filiale județene. În reuniunea BPN din 11 februarie 2012, s-a decis ca fiecare organizație județeană să fie reprezentată de câte 5 membri. Și așa s-a ținut ședința CNC din 23 februarie. S-a încălcat astfel ideea unei norme de reprezentare construite în funcție de performanța la urne a teritoriului. Într-o contestație făcută publică duminică, membrii PDL Arad solicită organizarea unei noi reuniuni a CNC, respectând de data aceasta Statutul", scrie Preda, într-o postare intitulată "Şah la Blaga".

 "Organizația Arad i-a dat șah lui Vasile Blaga, acuzat că a falsificat reuniunea în cadrul căreia au fost stabilite condițiile de desfășurare a Convenției din 23 martie. Președintele PDL trebuie să mute. Ce va face? După acuzația de blat în campanie, organizarea nestatutară a CNC și, în consecință, a Convenției, e o povară grea. Mutarea nu poate întârzia prea mult. În opinia mea, cea mai bună mutare ar fi demisia lui V.Blaga. O conducere interimară, prevăzută de Statut, ar trebui să organizeze apoi un nou CNC și o Convenție legală", conchide  Preda pe blog.

 Biroul Permanent Judeţean al PDL Arad a decis să conteste decizia Biroului Permanent Naţional (BPN) al partidului, care stabileşte norma de reprezentare a organizaţiilor judeţene la Convenţia Naţională din 23 martie, potrivit unor surse din interiorul filialei.

Astfel, BPJ al PDL Arad susţine că decizia BPN, adoptată luna trecută, este nestatutară, în consecinţă BPJ Arad adoptând, cu o singură abţinere, cea a senatorului Constantin Traian Igaş, o contestaţie pe care a adresat-o conducerii centrale în care cere anularea hotărârii forului de conducere.

 Preşedintele Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale PDL, deputatul de Suceava Ion Bălan a declarat pentru Mediafax că sesizarea PDL Arad va fi discutată, marţi, de comisie. "Contestaţia PDL Arad va fi discutată marţi de comisie. Nu mă pot antepronunţa privind soluţia", a spus deputatul Bălan.

 Pe de altă parte, vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu, membru al comisiei de pregătire a alegerilor din 23 martie, a precizat, luni, referitor la contestaţia filialei PDL Arad privind organizarea Consiliului Naţional de Coordonare al partidului din 23 februarie, că aceasta va fi analizată de Comisia de etică şi statut a PDL condusă de Daniel Buda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel