2017, an prolific în domeniul construcțiilor de clădiri rezidențiale

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 7,6%, în primele 11 luni din 2017, comparativ cu perioada similară a anului precedent, la 38.879, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).

„În perioada ianuarie - noiembrie 2017, s-au eliberat 38.879 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 7,6% faţă de perioada ianuarie - noiembrie 2016, creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+844 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+716), Centru (+429), Sud-Est (+292), Vest (+249), Sud-Vest Oltenia (+248) şi Sud-Muntenia (+95). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Nord-Vest (-128 autorizaţii)", informează INS.

În luna noiembrie 2017, s-au eliberat 3.383 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 12,4% faţă de luna octombrie 2017 şi în creştere cu 26,6% faţă de luna noiembrie 2016.

Distribuţia în profil regional evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale faţă de luna octombrie 2017, în Vest (-157 autorizaţii), Centru (-106 ), Nord-Est (-97), Nord-Vest (-96), Sud-Muntenia (-55) şi Sud-Est (-11). Creştere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Bucureşti - Ilfov (+44 autorizaţii). Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia a rămas la acelaşi nivel, notează Agerpres.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy