101 ani de la Marea Unire. Familia Regală a României, la manifestările de la Iași - VIDEO

Custodele Coroanei Române, Margareta, principele Radu şi principesa Sofia au luat parte la manifestările organizate la Iaşi cu prilejul Zilei Naţionale, la care au venit peste 10.000 de persoane.

Evenimentul s-a desfăşurat pe bulevardul Anastasie Panu, în faţa imobilului unde funcţionează Instituţia Prefectului, iar pe scena special amenajată, alături de Familia Regală s-au aflat politicieni, parlamentari, ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor Costel Alexe, reprezentanţi ai autorităţilor locale, fostul ministru al Educaţiei din Republica Moldova, Monica Babuc.

Pentru a marca 101 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, la Iaşi a fost organizat un ceremonial religios, urmat de depunere de coroane şi o paradă militară. O coroană de flori a fost depusă la Statuia lui Ştefan cel Mare, din faţa Palatului Culturii, şi din partea Casei Regale a României, alături de alte coroane care au fost depuse din partea instituţiilor administrative şi politice locale.

Ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, deputatul Costel Alexe, a citit mesajul premierului Ludovic Orban în care se menţionează că sărbătorim în acest an Ziua Naţională a României "cu împlinirea faptului că am reuşit să lăsăm în urmă, prin vot, ceea ce a frânat progresul pe care ni l-am dorit după căderea comunismului".

La rândul său, primarul Mihai Chirica a declarat că "este cel mai frumos moment al nostru, ca ieşeni, să sărbătorim Ziua Naţională a României, pentru că alături de noi, pe această scenă, se află Familia Regală a României, cea care a avut un rol determinant în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918".

"Mulţumesc Majestăţii Sale Margareta, custodele Coroanei Române, mulţumesc Alteţelor Sale Regale Principele Radu şi Principesa Sofia pentru că se află în oraşul în care, acum mai bine de o sută de ani, Regele Ferdinand I, alături de elita română a acelor vremuri, puneau bazele statului român unitar şi modern. Să nu uităm că întregită, sub sceptrul Regelui Fedinand, fiinţa naţională şi-a recăpătat demnitatea şi încrederea într-o soartă mai bună", a spus primarul Mihai Chirica în discursul său.

România s-a născut şi a crescut la Iaşi

Edilul a spus totodată că "România s-a născut şi a crescut la Iaşi", reamintind că anul acesta celebrarea Marii Unirii capătă o dimensiune emoţionantă întrucât se împlinesc şi 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

"Aici, în Capitala Moldovei, am învăţat să fim români. Capitală a Unirii de la 1859, Iaşul s-a sacrificat pentru a permite apariţia patriei numite România. Capitală de război din 1916, Iaşul a fost leagănul României Mari. Iar lecţia pe care trebuie s-o învăţăm, înainte de toate, este că forţa noastră stă în unitate, o unitate pe care suntem obligaţi să ne întemeiem toate speranţele, toate dorinţele, toate proiectele de viitor. Aniversarea din acest an a Marii Uniri capătă o dimensiunea cu atât mai emoţionantă cu cât în 2019 celebrăm 30 de ani de la victoria revoltei anticomuniste din decembrie 1989, când românii au dat jos un regim ce ne furase demnitatea. Sute de tineri s-au jertfit atunci pentru ca noi să redevenim liberi. A fost clipa noastră minunată de solidaritate, a fost momentul în care ne-am propus să redevenim o ţară democrată, capabilă să-şi construiască un destin măreţ în Europa. De ziua ei, doresc României să redevină mare şi mândră, iar românilor, oriunde s-ar afla ei, să-şi respecte şi să-şi iubească ţara, pentru că nu este pământ mai sfânt decât cel al patriei", a spus primarul Mihai Chirica în discursul său.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, a spus în discursul său că "astăzi poate mai mult ca oricând trebuie să conştientizăm valoarea comorii pe care ne-au lăsat-o înaintaşii noştri: libertate, libertate de a trăi şi de a ne creşte copiii într-o ţară independentă, de învăţa, de a ne exprima opiniile şi credinţele noastre".

VIDEO

Datori să ne cinstim trecutul

"Începând cu anul 1918, data de 1 Decembrie este ziua în care noi românii de pretutindeni sărbătorim Marea Unire, un moment istoric ce a însemnat împlinirea unui vis de veacuri, un vis care poartă de-a lungul timpului strigătele de luptă ale generaţiilor de oşteni care au apărat aceste hotare precum şi năzuinţele întregii suflări româneşti. Ne amintim astăzi şi aducem cinstire înaintaşilor noştri de a trăi într-un stat unitar, statornicia noastră şi a oamenilor politici ai timpului care le-au făcut tot ce le-a stat în putere pentru ca Unirea să nu rămână un deziderat. (...) Suntem, aşadar, datori să ne cinstim trecutul, să reflectăm la prezent şi să ne gândim la viitor. Este obligaţia fiecăruia dintre noi să pună umărul la constituirea misiunii începută de predecesorii noştri. (...) Astăzi este sărbătoarea noastră, este sărbătoarea moşilor şi strămoşilor noştri, este sărbătoarea fiilor şi strămoşilor noştri", a spus preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, în timpul discursului său.

Col. Ionel Lucian Sandu, locţiitorul comandantului Garnizoanei Iaşi, a spus în discursul său că 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, trebuie să aducă în sufletele fiecărui român un moment de bucurie, "de trăire spirituală sinceră, de mulţumire pentru clipele din prezent şi de rugăciune pentru un viitor al păcii şi speranţei în mai bine".

"Militarii din Iaşi alături din cadrul MAI şi din celelalte structuri ale sistemului de apărare naţională şi ordine publică şi siguranţă naţională prin activităţile zilnice de instruire şi evaluare demonstrează un devotament aparte pentru ţară şi popor, pentru disciplina educaţională, comportamentală şi aplicată la nivelul instituţiilor din care fac parte. Conjunctura internaţională din care facem parte trebuie să ne stimuleze la un plus de maturitate socială şi de solidaritate crescută în îndeplinirea obiectivelor naţionale şi regionale, pentru un echilibru economic, cultural dorit şi aşteptat. Ceremonia militară de astăzi ne obligă să ne amintim şi de sacrificiul eroilor neamului care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru menţinerea suveranităţii, unităţii şi independenţei naţionale", a spus col. Ionel Lucian Sandu

Manifestările s-au încheiat cu o paradă militară la care au luat parte angajaţi ai Armatei, Jandarmeriei, Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, SMURD, ISU şi Poliţiei Locale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel