1 Decembrie 2017. Liviu Pop, mesaj la Alba Iulia: Sunt mândru, chiar dacă unii...

Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, prezent vineri de Ziua Naţională la Alba Iulia, le-a transmis 'La mulţi ani!' tuturor românilor.

"La mulţi ani tuturor românilor, indiferent unde se află ei astăzi! La mulţi ani tuturor românilor educaţi! Dumnezeu să ne ajute ca anul viitor, la 100 de ani, să fim mai buni şi mai înţelepţi', a declarat ministrul Pop la finalul ceremoniilor oficiale.

Ministrul a arătat că intrarea în Anul Centenar trebuie primită 'cu mult optimism, cu încredere, cu credinţă' în Dumnezeu.

"Şi în felul acesta, reuşim împreună să arătăm întregii lumi că România după 100 de ani este o Românie puternică. Eu sunt mândru că sunt român, chiar dacă unii care au uitat de această ţară încearcă să ne spună că nu mai avem o Românie puternică. Suntem o Românie puternică şi putem dovedi şi în Anul Centenarului că suntem şi mai puternici', a conchis Liviu Marian Pop.

La festivităţile de la Alba Iulia au mai fost prezenţi şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel