"1.200 de kilometri de autostradă în următorii ani în România". Cine o spune

Eurodeputata PSD Claudia Țapardel susține că aprobarea Master Planului General de Transport, la Bruxelles, de către Comisia Europeană este cea mai bună veste pe care România o primeşte în domeniul infrastructurii în acest an.

"În calitate de reprezentantă a României în Comisia pentru Transport din Parlamentul European am susţinut, cu fiecare ocazie, adoptarea acestui document strategic pentru infrastructura noastră. Atât în discuţiile pe care le-am avut pe acest subiect cu reprezentanţii Comisiei Europene, inclusiv cu doamna Comisar Violeta Bulc, cât şi în întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanții Ministerului Transporturilor cu care am colaborat foarte bine, de fiecare dată când au fost prezenţi la Bruxelles, am subliniat că România are nevoie cu rapiditate de un document programatic care să pună ordine şi consens în dezvoltarea infrastructurii!", a declarat europarlamentarul PSD.

Claudia Țapardel a mai spus că "Master Planul General de Transport este rezultatul unei colaborări continue și foarte bune între Guvernul României și Comisia Europeană. În sfârșit, avem un document strategic pe care putem conta în următorii 15 ani şi pe baza căruia putem obține resursele necesare construirii a peste 1200 de km de autostradă. Pe lângă infrastructura rutieră, Master Planul înseamnă şi reabilitarea a 4000 de km de cale ferată și modernizarea porturilor și aeroporturilor din România". 

"România are astăzi la dispoziție 12 miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii mari"

"Reiau un argument pe care l-am folosit în repetate rânduri, inclusiv în discuțiile pe care le-am avut cu colegii din Comisia de Transport din Parlamentul European: România este astăzi unul dintre cele mai importante state din zona de graniță a Uniunii Europene, ceea ce ne transformă într-o prioritate de top în dezvoltarea infrastructurii. Tocmai de aceea, trebuie să reducem decalajele pe care le avem la capitolul infrastructură față de centrul și Vestul Europei. Pentru asta avem nevoie de investiții continue și masive în infrastructura mare. România are astăzi la dispoziție 12 miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii mari, iar acest fapt se datorează inclusiv încrederii arătate de specialiştii Comisiei Europene faţă de Master Planul General de Transport al României. Îi felicit pe toţi specialiştii şi reprezentanţii României care au lucrat la acest proiect, este o victorie mare pentru ţara noastră şi un pas uriaş în perspectiva dezvoltării infrastructurii din România" a subliniat Claudia Țapardel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel