Omul folosit pentru a proba ”vinovăția” lui Sorin Oprescu este de negăsit.
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost depistat în Grecia, unde se află în arest. El a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani și 8 luni de închisoare.
Sorin Oprescu ar fi fost condamnat pentru 25.000 de euro, bani care se presupune că i-ar fi luat ca mită, prin intermediul subalternului său cu spirit civic, Bodgdan Popa. Acesta din urmă a fost condamnat în același dosar la 11 ani și 6 luni de închisoare, semn că denunțul nu l-a ajutat prea mult. În prezent, Bogdan Popa este de negăsit, fiind dat în urmărire generală. El a fost director al Administrației Cimitirelor și a Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.
Fostul subaltern este și omul prin care procurorii au probat vinovăția lui Sorin Oprescu. În fața instanței, Bogdan Popa a susținut că 45% din banii primiți mită ajungeau la Sorin Oprescu. Așa și-a recunoscut directorul de la cimitire vinovăția.
”Structura mitei era 33% pentru martorii denunțători, 45% către Oprescu, 10% la Constantinescu și restul la mine”, a explicat Bogdan Popa în fața instanței. El a afirmat, în fața judecătorilor, că i-a dus pungi cu bani lui Oprescu, în 2014 și 2015, pe care le-ar fi lăsat sub o pernă, în living.
Popa spunea că a făcut denunțurile din ”conștiință civică”.
”Nu mi-a spus nimeni să fac denunț, nu am fost amenințat. Am făcut-o din conștiință civică, însă aceasta nu a funcționat de la început pentru că am fost un dobitoc. Nu mai țin minte cu câte zile înainte de septembrie 2015 (data la care a fost organizat fragrantul lui Oprescu, n.r.) am anunțat parchetul. Suma de 25.000 de euro am primit-o de la procuror”, a declarat Bogdan Popa în fața instanței, scrie fanatik.ro.
Soția denunțătorului se pare că muncea - ironic - tocmai pentru Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. În plus, conform sursei citate, aceasta deținea un restaurant în centrul Bucureștiului, care ar fi fost amenajat tocmai cu banii din mită. Judecătorii au stabilit valoarea mitei încasate de Bogdan Popa la 7.687.753 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu