EXCLUSIV  Perspectivă cumplită. Daraban: Este un pericol pe care probabil îl vom sesiza în sondajul viitor

Camera de Comerţ şi Industrie a României a lansat luni, 22 mai, în cadrul unei conferințe de presă, studiul privind Percepţiile mediului de afaceri asupra economiei. Studiul, aflat la a treia ediție, a fost comandat de CCIR şi realizat de Kantar TNS pe un eşantion de 501 de firme de la nivelul întregii ţări. Conferinţa de presă a fost susţinută de Preşedintele CCIR, Mihai Daraban, şi de Directorul Executiv Kantar TNS, Iulia Cornigeanu.

Potrivit studiului, un lucru tot mai alarmant care se reflectă acum în cifre este disponibilitatea de personal calificat, ca fiind principala problemă a companiilor. 35% dintre companii s-au lovit de problema plecării în străinătate a angajaților, iar 77% declară că personalul calificat a fost principala categorie afectată, valorile fiind similare cu cele înregistrate în 2016. Lipsa de personal calificat (în creștere cu 9% față de 2016 și cu 18% față de 2015) este o problemă presantă a mediului de afaceri românesc.

Reporterul DC News l-a întrebat pe Mihai Daraban care este cel mai îngrijorător aspect al acestui studiu ce poate duce la o criză dacă nu găsim soluții.

"Fără îndoială, forța de muncă. O soluție - pe termen mediu și lung - ar fi resetarea sistemului educațional românesc. Sistemul are foarte mulți anticorpi și cu toată bunăvoința și buna intenție a miniștrilor, cei de dedesubt nu au decât un singur țel: să țină catedrele cu orice preț. Și de aici se dărâmă tot. Deci este un proces lung, dar să iei măsuri, să adopți o relaxare legislativă, ceea ce înseamnă importul de forță de muncă, de preferință din Extremul Orient, este un lucru simplu, lucru realizabil în două-trei săptămâni, dacă există voință. Pe de altă parte, mai este și schema generoasă de ajutoare sociale din România care îl fac pe potențialul angajat să spună că mai bine stă acasă. AJOFM-urile au devenit instituții care perpetuează cursurile la infinit. Câștigă din acest lucru și câștigă mai bine decât să plaseze forța de muncă", a spus Mihai Daraban.

DC News: Care este cea mai importantă schimbare față de studiul de anul trecut?

"Încrederea în instituții este aceeași. În general, omul de afaceri din România vrea transparență și șansă, iar problematica fiscalității nu cred că va lipsi din niciun sondaj de opinie pe care îl vom face 100 de ani de-acum încolo. Până la urmă, oamenii de afaceri vor o stabilizare a fiscalității mai mult decât cuantumul fiscalității, lucru care nu știu când se va realiza în România", a adăugat Mihai Daraban.

"Mai este un pericol pe care probabil îl vom sesiza în sondajul de anul viitor: a doua migrație a forței de muncă - de la privat la stat pentru că noi când am procesat acest studiu încă nu apăruse furia, dar a început acum. Mă refer la furia plecării de la privat la stat", a mai spus președintele CCIR.

[citeste si]

Rezultate studiului arată și faptul că jumătate dintre companii sunt foarte nemulțumite sau nemulțumite de modul în care statul promovează afacerile românești în străinătate, iar creșterea salariului minim pe economie este percepută de 45% dintre companii ca având efecte negative, cu peste jumătate (+23%) mai mult decât în anul anterior.

Consultați AICI studiul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel