Orban, intervenţie în scandalul Roman - Dragu

Sursa foto: Facebook Ludovic Orban
Sursa foto: Facebook Ludovic Orban

Ludovic Orban, președintele PNL, a intervenit în scandalul care a avut loc, ieri, în Parlamentul. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat că în timpul şedinţei Birourilor permanente reunite condusă de Anca Dragu a afirmat că tot aceasta va prezida şi plenul, însă nu a comunicat direct cu vicepreşedintele Florin Roman în legătură cu acest subiect, scrie Agerpres.

"Şedinţa de Birouri permanente reunite a fost condusă de Anca Dragu şi eu chiar am spus în timpul şedinţei că ea va conduce şi plenul. Recunosc că nu am comunicat direct cu vicepreşedintele Roman când i-am delegat competenţele de preşedinte al Camerei, dar Roman, ca vicepreşedinte, a fost la şedinţă. Am înţeles că de aici a fost o neînţelegere, dar faptul că Anca Dragu a condus şedinţa de Birouri permanente reunite şi faptul că eu am spus că ea va conduce şi plenul, în mod normal, cam erau suficiente ca să fie Anca Dragu cea care conduce plenul", a spus Orban într-o declaraţie de presă susţinută la Ploieşti.

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit joi în şedinţă comună pentru prezentarea moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR. Şedinţa a început sub conducerea vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Florin Roman (PNL), căruia Ludovic Orban i-a delegat atribuţiile.

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, i-a solicitat lui Roman să-i permită preşedintei Senatului, Anca Dragu, să conducă şedinţa. Roman a închis şedinţa şi a plecat de la tribună, la presiunea parlamentarilor USR PLUS şi AUR, conducerea plenului fiind preluată de Anca Dragu.

Vezi și: Florin Roman, luat cu forța de pe scaun, la citirea moțiunii. SRS: Un moment istoric: A fost creat USL 2

"M-au blocat prin forță, agresiune fizică să îmi exercit mandatul constituțional!"

"Voi depune plângere penală pentru huliganism și distrugere de documente oficiale, împotriva celor din coaliția toxică USR-AUR, care în timpul şedinţei plenului reunit m-au blocat prin forță, huliganism, injurii și agresiune fizică să îmi exercit mandatul constituțional! Conform regulamentului, ședințele plenului reunit sunt conduse alternativ, de președinții Camerei Deputaţilor sau al Senatului, iar de azi de la ora 16,00, conform deciziei publicate în Monitorul Oficial, mi-au fost încredințare atribuțiile președintelui Camerei Deputaţilor!

Ultimele două şedinţe de plen reunit au fost conduse de președinta (încă) a Senatului, Anca Dragu. Era evident rândul CD, motiv pentru care mi-a și fost înmânat desfășurătorul de ședință! Solicit demisia preşedintei Senatului pentru că a încurajat actele de huliganism! Și pentru că a comis un nou abuz constituțional! Noua alianță toxică USR - AUR a demonstrat, azi, imaginea unei Românii care ar putea fi condusă de politicieni iresponsabili!", a anunțat Florin Roman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel