Bineînțeles că nu șchiopătă, nici nu ar putea pentru că nu are picioare. Economia românească nu are picioare pentru că este melc, deci se târâie ca un melc.
Literatura economică europeană occidentală utilizează termenul de ”rythme d’escargot” (mers de melc) pentru a defini tipul de economie în care putem încadra și actuala noastră economie.
Economia cu ”mers de melc” nu se caracterizează doar printr-o lentoare, printr-o viteză înceată a dezvoltării și a progresului raportate la potențialul de resurse de care dispune dar și printr-o lipsă de obiective precise bine fundamentate din punctul de vedere al priorităților și al etapelor succesive ce trebuie parcurse. Este o economie a ”momentului”, preocupată de rezolvarea pe parcurs, la un anumit moment a diferitelor probleme și dificultăți care apar conjunctural fără a avea în vedere urmărirea unor obiective pe termen mediu și lung.
Poate obține creștere economică, creștere de PIB și competitivitate numai că ritmul obținerii este lent ceea ce conduce la dificultăți în reducerea decalajului de dezvoltare și la incapacitatea valorificării propriilor resurse la potențialul și în ritmul în care s-ar asigura reducerea mai rapidă a decalajelor și urcarea pe treptele ierarhiei dezvoltării în plan european și global.
”Tigrii” economiei
În literatura economică se mai utilizează și altă comparație zoomorfă. Se consideră că unele economii sunt ”tigri” deoarece se dezvoltă cu salturi mari, cu viteze mari, atingând în termen scurt obiective ambițioase de dezvoltare nu doar în sensul creșterii economice și al PIB-ului ci și al obținerii supremației competiționale în diferite activități și ramuri industriale .
”Tigrii” economiei își propun și urmăresc atingerea unor obiective de ”lideri” în structura lanțurilor valorice și de transport, în domeniul energetic, agricol, al producției militate,etc. Problemele și dificultățile conjuncturale, de moment, nu sunt privite ca obiective de sine stătătoare ci ca părți ale unor strategii de termen mediu și lung care se rezolvă prin trendul general al strategiei.
”Melcul” românesc nu face salturi
”Melcul” românesc nu face salturi și nici nu ia viteză. Merge înainte cu ezitări și poticneli. Din când în când, se oprește în fața obstacolelor ce îi apar în față și se ascunde în cochilie ne fiind capabil să treacă repede peste obstacolele deficitelor, al prețurilor la energie, al scăderii puterii de cumpărare sau al îndatorării. Ca orice ”melc”, are dificultăți de înaintare dacă drumul estre prea uscat. Are nevoie de un drum udat cu fonduri europene, fără de care ar rămâne pe veci în cochilie.
De la aderarea la UE, melcul românesc a parcurs un drum important spre dezvoltare și progres dar nu na reușit să-și depășească condiția de ”melc”. A rămas tot pe penultimul loc în ierarhia europeană, a rămas profund dependent de comenzile primite de la industria auto a trei țări vestice ale UE, nu a reușit să-și pună în valoare importantele resurse energetice de care dispune, nu a reușit să creeze condițiile menținerii în țară a câtorva milioane de români, nu a avut niciun program de anvergură națională în domenii esențiale cum ar fi educația,sănătatea sau mediul înconjurător Eșecul răsunător al programului prezidențial din domeniul educației este un exemplu în acest sens. Deși producător important de materie primă agricolă, melcul românesc nu a reușit să devină un lider european pe piața alimentară europeană, din contră a devenit un lider al importurilor de alimente.
Prin ce se remarcă economia românească
Deși se laudă cu creștere economică și de PIB, economia românească se remarcă doar prin mediocritatea rezultatelor sale. Nu are niciun atribut de excelență, nici o prezență permanentă în ”top ten” european al produselor și serviciilor, are cel mai mic număr de produse incluse în categoria ”valoare europeană protejată: DOP, IGP, STG”. Nu a reușit să transforme în avantaje comparative ale dezvoltării și impunerii în planul lanțurilor valorice europene unele dintre cele mai importante tezaure geografice cum sunt cursul și delta Dunării ca și portul Constanța.
Nivelul extrem de important al dotării României cu resurse energetice, minerale și agricole ar putea fi platforma ideală de trecere de la stadiul de melc la cel de tigru sau măcar de tigrișor. Evident, folosesc termenul de ”tigru ” în sensul arătat mai sus , nu în sens propagandistic cum îl folosește actuala guvernare, referindu-se strict la ”cifrele” creșterii economice și ale PIB-ului.
Ce îi trebuie "melcului" pentru a deveni un "tigru"
Ce îi trebuie melcului pentru a deveni un adevărat tigru caracterizat printr-o politică de accelerare a trendului de reducere a decalajelor dar și prin conceperea și urmărirea unor obiective strategice apt de a-i ridica competitivitatea, de a-i pune în evidență avantajele comparative și de a-i da în unele domenii atribute de lider european sau chiar global ?
Părerea mea este că îi trebuie decidenți politici cu ”ambiție”, adică decidenți care să nu se mulțumească cu rutina și liniștea birocratică a unor activități și rezultate ”rezonabile” în raport cu starea generală a economiei și a societății ca și în raport cu cerințele reieșite din directivele europene sau din ” recomandările” instituțiilor financiare internaționale.
Nu este vorba de aventurism sau lipsă de precauție ci de curajul de a aborda obiective mai importante dar și mai complicate decât cele ale guvernării cotidiene. ”Ambiția” , așa după cum este definită în DEX, ar trebui să însemne pentru decidenții și guvernanții noștri dorința de a realiza ceva deosebit, chiar dorința de glorie, dorința de a întrece pe alții. Programele de guvernare ar trebui să aibă ”ambiția” de a-și propune să facă ceva cu orice implicare și efort.
Țările vecine cu România care au reușit
Avem imediat în vecinătatea noastră decidenți politici care au dovedit ”ambiție” și determinare. Ungaria, țară eminamente continentală, a avut ambiția de a deveni țară cu ieșire la mare pentru a beneficia de avantajele portuare și ale terminalelor de gaz lichefiat. A reușit. Un acord încheiat recent va permite lansarea de investiți preparatorii pentru ca firmele maghiare să piața folosi partea deținută de Ungaria din portul Trieste pentru activitățile lor de export din 2026.
Polonia și-a propus să devină cel mai mare exportator de mere din UE și de ceai medicinal. A reușit. Stabilită oficial la 4,8 milioane de tone, producția poloneză de mere este probabil de peste 5 milioane de tone. Polonia a devenit al doilea cel mai mare producător din lume la egalitate cu Statele Unite. Aproximativ 70% din recolta poloneză a fost transformată în concentrat, devenind al doilea exportator mondial de concentrat după China.
Merele nu reprezintă un caz singular al succeselor poloneze. Decidenții politici polonezi au conștientizat dificultatea axării pe atribute de competitivitate specifice tehnologiilor înalte și au exploatat unele tendințe ale comerțului mondial cu produse alimentare. Astfel, Polonia este cel mai mare exportator de produse de somon în Norvegia, de ceai medicinal în China, de melci în Franța și de pește în Japonia.
Ca urmare a cooperării cu gigantul mondial Nestle Purina, Polonia a devenit cel mai mare producător european de mâncare pentru animalele de companie. Modernizarea industrială și ridicarea pe o poziție superioară din punctul de vedere al potențialului tehnologic au fost concepute de către politica economică poloneză ca ”necesități vitale” ale transformării Poloniei într-una dintre puterile economice și politice importante ale Europei.
Vizita în Qatar, un exemplu dezamăgitor
Una dintre metodele cele mai eficiente pentru obținerea acestui deziderat a fost utilizarea politicilor de off set. Planul Morawiecki din 2016 pleca de la ideea conform căreia Polonia nu mai vrea să fie atelierul de asamblare al Europei. Polonia a dorit să se îndepărteze de un model economic de atragere a investitorilor străini pe baza costului redus al forței de muncă.
Din păcate, melcul românesc continue să fie melc deși oportunitățile nu lipsesc de a deveni tigru în adevăratul sens al termenului. Vizita delegației guvernamentale în Qatar este un exemplu dezamăgitor. Domnul ministru al agriculturii s-a lăudat cu obținerea unor investiții pentru un abator de ovine și pentru o fabrică de lapte praf. ”Ambiția” s-a redus la un abator și crearea de locuri de muncă pentru măcelari.
Fabrică de lapte praf avem de vreo cincizeci de ani: Rarăul. Deci, oportunitatea de a avea o capacitate mare la nivel european la carnea ovină ne putea da posibilitatea ” ambiției” de a deveni un hub european al procesului integrat de producere, selectare, prelucrare, conservare , desfacere și export al cărnii de oaie.
Nu am reușit. Vom avea doar un abator ceea ce nu ne va asigura transformarea avantajului comparativ al acestui produs în avantaj competitiv. Nu am reușit nici în cazul fabricii de lapte praf de a deveni un lider de domeniu deoarece cca. 50% din laptele materie primă o importăm. Melcul românesc rămâne melc pentru că decidenții noștri politici se mulțumesc cu puțin, nu au comportament de învingători în lupta pentru afirmare și competitivitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
