Culisele fascinantei lupte pentru putere de la Vatican

capela sixtina
capela sixtina

Lumea numără aproape 1,2 miliarde de catolici. Dintre ei, sunt peste un milion de preoți, călugări, călugărițe. Presiunea alegerii unui Papă este mare. Conclavul, locul unde este ales, se referă la o sală încuiată altădată cu cheia. Acolo se reuneau cardinalii. Vaticanul, cel mai mic stat din lume, cu 800 de locuitori, nu poate fi ignorat de nimeni. Mic, dar cu o influență imensă asupra lumii, Vaticanul nu are divizii armate, dar are o altă “armată” mult mai importantă: preoții.  

Păcatele Vaticanului

Cei 265 de papii de până acum nu au fost toți ființe fără de prihană. La Vatican nu a domnit mereu o atmosferă de smerenie și înălțare spirituală. Ioan al VIII-lea (872- 882) a fost întâiul papă ucis în “exerciţiul funcţiunii”. Documentele păstrate în arhive arată că el a fost otrăvit şi snopit în bătaie, până când şi-a dat duhul. Drama avea să fie debutul unei serii de opt asemenea crime, comise asupra unor suverani pontifi aflaţi pe scaunul Sfântului Petru, potrivit Spiegel, citată de independent-al.ro. Şocantă este şi povestea papei Ioan al XII-lea (955-964), rămas în memoria publică pentru spargere de familii, incest, pasiunea pentru jocuri, blasfemie şi crimă. În 963 a fost dat jos din funcție pentru comportament nedemn.

Amator de aventuri galante cu femei măritate ar fi fost însă şi papa Leon al III-lea (795-816). Din cauza acestei “slăbiciuni” ar fi fost urmărit de simpatizanţii predecesorului său, Adrian I, şi trântit de pe cal, în timpul unei procesiuni din 799. Inamicii au încercat să-i taie limba şi să-i scoată ochii, dar victima a reuşit să se adăpostească la regele franc Carol cel Mare, pe care papa avea să-l şi încoroneze împărat roman, de Crăciunul anului 800.

În materie de înşelătorie – chiar şi cu scop nobil- papa Ştefan al II-lea (752-757) s-a dovedit maestru. La o întâlnire cu regele franc Pepin, tatăl lui Carol cel Mare, el i-a arătat un act prin care garanta securitatea Romei ca proprietate a Sfântului Scaun. A pretins că era donaţia împăratului Constantin. De fapt, documentul fusese măsluit chiar de Ştefan al II-lea şi antedatat. Regele Pepin, analfabet, a fost foarte impresionat de hârtia cu pricina şi i-a oferit suveranului protecţia dorită.

Extremele luptei pentru Vatican. Cel mai lung și cel mai scurt conclav

Cel mai scurt conclav a fost cel în urma căruia a fost desemnat papa Leo al XIII-lea. A fost ales după numai trei sesiuni de votare cu 44 de voturi din 61, scrie Adevărul. Pontiful a condus Vaticanul între anii 1878-1903. În acelaşi timp a fost cel mai vârstnic pontif, conducând Biserica până la vârsta de 93 de ani. S-a bucurat și de cel de-al treilea cel mai lung pontificat, după Pius al IX-lea şi Ioan Paul al II-lea. Cel mai lung conclav a fost cel care a început la sfârşitul lui 1268, în urma decesului lui Clement IV. Abia în septembrie 1271 o comisie formată din şase cardinali a reuşit în cele din urmă să îl aleagă pe Grigore al X-lea. Trecuseră doi ani și nouă luni. Acesta din urmă a instaurat principiul de sigilare a uşilor bisericii şi le-a impus cardinalilor un regim cu pâine şi apă la capătul a cinci zile de vot fără rezultat.

Papii cu cel mai scurt pontificat

Cel mai puțin au zăbovit în fruntea Bisericii Urban al VII-lea, 13 zile- în 1590. El s-a îmbolnăvit de malarie. Este urmat de Bonifaciu al VI-lea, 15 zile, în aprilie 1896, şi Celestin al IV-lea, 25 octombrie – 10 noiembrie 1241 (17 zile). Se pare că din lista papilor a fost însă şters un oarecare Ştefan, care a murit la numai 4 zile de la alegere, în anul 752. A făcut apoplexie înainte chiar de a se fi bucurat de ceremonia înscăunării.

Nici predecesorul lui Ioan Paul al II-lea, papa Ioan Paul I, nu a stat mai mult de 33 de zile în funcţie. A decedat în urma unui infarct. Numeroase teorii conspiraţioniste au circulat şi încă mai circulă pe marginea acestei morţi subite.

Cel mai tânăr papă- 12 ani

În categoria recorduri, poate fi înscrisă şi numirea lui Benedict al IX-lea ca papă, în 1032, la vârsta de doar 12 ani! El a fost nepotul papei Benedict al VIII-lea (1012-1024) şi al papei Ioan al XIX-lea (1024-1032), şi membru al unei puternice familii. La moartea papei Ioan al XIX-lea în 1032, tatăl lui Benedict, Alberic, a provocat alegerea sa prin mită, manipulare şi ameninţări. Şi Ioan al XII-lea (955-964) a ajuns de foarte tânăr în fruntea Bisericii: avea doar 16-17 ani.

Demisiile de la Vatican

Ponţian (230- 235) a fost întâiul suveran pontif care a demisionat. În timpul persecuţiei creştinilor sub împăratul Maximinus Trax, Sf. Ponţian a fost exilat în Sardinia şi condamnat să lucreze în minele de sare. De aceea el s-a retras din poziţia de papă la 28 septembrie 235. Sf. Ponţian a murit ca martir în 236 sau 237, din cauza suferinţelor îndurate în mină. Un alt Papă care a demisionat a fost Sf. Celestin al V-lea, ales la 5 iulie 1294. Având 84 de ani, el n-a putut face faţă presiunilor nobililor vremii, aşa că la 13 decembrie 1294 a demisionat şi s-a întors la mănăstire. Succesorul său, papa Bonifaciu al VIII-lea, l-a trimis la închisoare pentru a-l împiedica să revină pe tron. Pe de altă parte, Sf. Silveriu, care a fost consacrat la 1 iunie 536, a fost primul papă demisionat cu forţa. În martie 537, împărăteasa bizantină Teodora l-a capturat şi l-a scos din Roma pentru că nu a aprobat numirile de episcopi eretici făcute de ea. Papa a fost exilat în insula Palmaria, unde a rămas prizonier până la moartea sa, la 11 noiembrie 537. La fel a păţit şi Martin I, în 649.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel