Premierul Florin Cîțu le-a transmis un mesaj celor din USR PLUS.
"La ora 16.00 avem o şedinţă de guvern foarte importantă în care se va aproba planul de investiţii Anghel Saligny (...) Dezvoltarea României este o prioritate pentru această coaliţie. Prezența la şedinţa de Guvern arată dacă susţinem sau nu susţinem dezvoltarea României", a spus Florin Cîțu.
Întrebat dacă îi va remania pe miniştrii USR din Guvern, în cazul în care nu participă la şedinţa de guvern şi depun şi moţiune de cenzură, premierul a mai spus: "Eu cred că în România, astăzi, mai avem onoare şi, atunci, în momentul în care toți am ieșit în stradă împotriva lui Liviu Dragnea care şi-a dat jos propriul guvern... Atunci când depui moţiune împotriva propriului guvern, poate că o demisie de onoare trebuie".
"Cele 80 de voturi ale USR PLUS care au ajutat la formarea actualei majorități sunt astăzi semnături pe moțiunea de cenzură pe care am anunțat-o aseară după demiterea abuzivă și lipsită de temei a ministrului Stelian Ion. Îi invităm alături de noi pe toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin. Cerem celorlalte forțe politice să nu intre în tergiversări și jocuri politicianiste, să depunem și să votăm urgent moțiunea. E momentul să vedem dacă discursul se transpune în fapte. Florin Cîțu trebuie să plece. Este o moțiune necesară și poate fi evitată doar dacă Florin Cîțu își dă demisia de onoare sau coalția îi retrage sprijinul politic", se arată într-o postare a USR PLUS, pe pagina de Facebook.
Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS, a făcut noi declarații cu privire la tensiunile din coaliția de guvernare. Deputatul a menționat faptul că premierul Florin Cîțu ”trebuie să facă un pas în spate” și a criticat modul în care se dorește avizarea programului Anghel Saligny.
”Fac un apel la premierul Cîțu și la ministrul interimar Lucian Bode să renunțe la practicile ”pesediste” pe care le vedem zilele acestea la Ministerul Justiției. A fost schimbat directorul departamentului de avizare, astăzi, pentru că nu aviza acel program Anghel Saligny. Asta este inacceptabil. Vor să împingă cu orice preț acest program neconstituțional și în bună măsură uitându-ne la parcursul de până acum, ilegal. Singura grabă pentru acest lucru este campania internă din PNL. Florin Cîțu folosește în momentul acesta fotoliul primului ministru de la Palatul Victoria pentru a-și face avantaje în lupta internă. Acest lucru, din punctul nostru de vedere este inadmisibil, așa cum inadmisibil a încălcat protocolul de coaliție. Vrem să vedem dacă există înțelepciune, dacă dânsul este un om de stat și înțelege că trebuie să facă un pas în spate. Miniștrii USR-PLUS nu vor participa astăzi la ședința de Guvern”, a declarat Ionuț Moșteanu într-o conferință de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu