Ciprian Tătărușanu și-a anunțat retragerea din activitate după 30 de ani.
Internaționalul Ciprian Tătărușanu, portarul echipei naționale, care a evoluat ultima oară la echipa saudită Abha, și-a anunțat încheierea carierei, într-o postare făcută pe o rețea socială.
”'Fotbal, cel mai frumos sport din lume, pe care am fost binecuvântat și onorat să îl practic! Ți-am dat totul din primele zile și până acum, te-am pus mereu pe primul loc iar tu m-ai răsplătit pe măsură. Îți mulțumesc pentru momentele frumoase, dar mai ales pentru cele grele.
Ele m-au făcut omul care sunt azi! și pentru toți suporterii, antrenorii, coechipierii, adversarii, conducătorii, arbitrii și jurnaliștii cu care m-am intersectat în acest parcurs. Am încercat să îi tratez cu respect și sper că am reușit. Celor ce vor veni de-acum înainte, le urez mult succes! Am început acum 30 de ani iar astăzi mă opresc. Mulțumesc pentru tot!”, a transmis Tătărușanu în mesajul său.
De altfel, în secțiunea comnetarii suporterii, de la echipele de club, precum și de la națională, au curs felicitările la adresa portarului, între acestea aflându-se chiar și un comentariu din partea contului echipei naționale: ”Mulțumim pentru tot, @tatarusanuantonciprian”. ”Felicitări Ciprian! Ai fost și vei fi în inima tuturor românilor!”, este un alt comentariu, însoțit de câțiva trifoi.
”Respect, Tataris”, a scris Alexandru Maxim, iar Alexandru Chipciu i-a transmis: ”Și noi îți mulțumim, Tataris!”.
Ciprian Tătărușanu (38 ani) și-a început cariera la Juventus București, după care a mai evoluat la Gloria Bistrița, Steaua București, Fiorentina, Nantes, Lyon, AC Milan și Abha, adunând 74 de selecții la naționala României, informează Agerpres.

