Cazul Halep, o provocare dificilă pentru autorităţile antidoping, susţine un expert elveţian. Roxadustatul iese din corp în 10-16 ore

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Simona Halep a fost depistată pozitiv la substanţa roxadustat anul trecut, în octombrie, însă cazul este unul extrem de dificil pentru autorităţile antidoping, susţine Raphael Faiss, cercetător şef al Centrului de Cercetare şi Expertiză în ştiinţele antidoping la Universitatea din Lausanne. 

"(Roxadustatul) nu este nou, a existat de la începutul anilor 2010, dar a fost disponibil doar în Asia", a precizat Faiss pentru Reuters.

"Stimulează corpul ca şi cum ar fi la altitudine şi stimulează urcarea celulelor roşii, producând eritropoetină endogenă", a explicat expertul elveţian.

Roxadustatul iese rapid din corp



Roxadustatul, care este detectabil la testele antidoping din 2017, are o durată de eliminare din corp de 10-16 ore, făcând dificil pentru ofiţerii de control antidoping să îi prindă pe eventualii trişori.

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, după testul său pozitiv la US Open, românca negând categoric că ar fi luat conştient substanţa interzisă.

Simona Halep a fost audiată luna aceasta de Agenţia Internaţionale de Integritate a Tenisului (ITIA) la Londra, iar în perioada următoare ar urma să fie făcut un anunţ în acest caz. Iubitorii tenisului s-au inflamat după ce Halep a apărut pe o listă provizorie cu jucătoarele participante la US Open.

Faiss a precizat că sportivii care se antrenează în mod repetat la altitudine pentru doar câteva zile ridică suspiciuni, având în vedere că sunt greu de testat.

Potrivit regulamentului Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), legat de localizare, sportivii trebuie să comunice un interval de 6-0 de minute pentru fiecare zi în care sunt disponibili şi accesibili pentru testare. De asemenea, trebuie să furnizeze autorităţilor adresa personală şi locaţiile şi perioadele de antrenament.

"Este dificil să testezi sportivii care se antrenează la altitudine, unele locuri fiind disponibile doar cu telecabine, care nu circulă noaptea", a subliniat Faiss.

Agenţia Internaţională de Testare (ITA), care se ocupă de testările antidoping din ciclism din 2021, are 60 de ofiţeri de control doping care lucrează tot anul cu un grup de circa 1.000 de ciclişti.

În ciclism, performanţa ridică suspiciuni



Testerii lucrează nonstop în Turul Franţei, liderul danez Jonas Vingegaard fiind vizat de suspiciuni de dopaj în trecut, după evoluţii remarcabile. Vingegaard a salutat controalele la care este supus şi a subliniat că nu a luat niciodată o substanţă interzisă, scrie Agerpres.

Olivier Banuls, şeful unităţii de ciclism din ITA, a declarat pentru Reuters că performanţa este unul dintre criteriile adoptate pentru testarea sportivilor.

"Folosim o varietate de criterii. Performanţa este unul dintre ele şi evident performanţa lui Vingegaard este un criteriu pentru noi, aşa că este vizat în particular", a recunoscut Banuls, care a adăugat că alte criterii utilizate sunt paşapoartele biologice sau informaţii furnizate de unitatea de investigaţii a ITA.

Banuls a precizat că Vingegaard, care a început joi etapa a 18-a a Turului Franţei cu un avans de 7 min 35 sec faţă de slovenul Tadej Pogacar, cel mai mare între primii doi clasaţi în această fază a cursei începând din 1981, a fost testat de 18 ori în acest Tur al Franţei. Paisprezece teste nu au fost întâmplătoare, având în vedere că purtătorul tricoului galben este testat în fiecare zi. El a fost testat de opt ori în iunie, în competiţie şi în afara ei.

"Reuşim să testăm 95-96% dintre cicliştii pe care ne programăm să-i testăm", a adăugat Banuls.

Dacă un sportiv nu este disponibil, în afara intervalului dat de 60 de minute, nu va fi considerat imediat absent nemotivat, dar va fi semnalat departamentului juridic al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI).

"Primim notificarea şi îi oferim sportivului şansa de a da o explicaţie şi de a oferi o probă a locului în care a fost, un notă de plată de la un restaurant, spre exemplu", a menţionat Simon Geinoz, consilier juridic la UCI.

"Dacă nu suntem mulţumiţi de explicaţie, atunci va fi înregistrat ca 'localizare nereuşită'", a explicat oficialul.

La trei localizări eronate într-un decurs de 12 luni se consideră violare a regulamentului antidoping, cu o potenţială suspendare de doi ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel