Pe fondul semnelor de retragere a invaziei ruse a Ucrainei, președintele american Joe Biden a indicat că este deschis să se întâlnească cu președintele Vladimir Putin pentru discuții, în ciuda faptului că l-a numit „criminal de război” și „măcelar” și a cerut înlăturarea acestuia.
"Întrebarea este: există un motiv justificat pentru care să ne întâlnim și care să pună capăt acestui război și să poată reconstrui Ucraina? Aceasta este problema", a spus Biden într-o conferință de presă la Casa Albă, pe fondul negocierilor dintre oficiali ruși și ucraineni în Turcia, potrivit Times of India.
Presat de reporterii care doresc să știe dacă ar fi sau nu dispus să se întâlnească din nou cu președintele Putin, Biden a spus: „Depinde despre ce vrea să vorbească”.
Semne că cele două părți ar fi dispuse pentru discuții deschise la cel mai înalt nivel, sunt remarcabile, având în vedere comentariile înverșunate ale lui Biden asupra lui Putin, pe care Kremlinul le-a numit „insulte personale”, prin care solicita înlăturarea acestuia. Președintele SUA a refuzat să-și retragă remarcile, în ciuda criticilor de acasă și a unora dintre aliații săi europeni, în special Franța.
Și Rusia a răspuns pozitiv marți la semnal, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spunând: „Într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, va trebui să vorbim despre chestiuni de stabilitate strategică și securitate și așa mai departe”.
Biden a stabilit repere pentru eventualele discuții, amintindu-le corespondenților de ultima sa întâlnire cu Putin la Geneva, unde liderul rus a identificat două obiective: să se asigure că Ucraina nu va deveni niciodată parte a NATO și să se asigure că nu există rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina.
1/ THREAD: Body Language Analysis No. 4606: Joe Biden and Vladimir Putin — Geneva Summit 2021#BodyLanguage #BodyLanguageExpert #EmotionalIntelligence #GenevaSummit2021 #Biden #Putin pic.twitter.com/kYSckMRem2
— Dr. Jack Brown (@DrGJackBrown) June 17, 2021
„Am spus atunci: Putem să ne descurcăm cu cea de-a doua (n.r. cerință) cu ușurință, dar nu cu prima.Totuși, atunci când vorbim despre rachete, vrem să vorbim despre ceea ce se află și la granița dintre Rusia și Europa. Faceți ambele.”, a amintit Biden, explicând că de la acea întâlnire „lista de cereri a lui Putin... a escaladat semnificativ”.
Biden a avut o conferință telefonică marți dimineață cu președintele francez, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, premierul britanic, Boris Johnson și premierul italian Mario Draghi pentru a discuta despre ceea ce Casa Albă a declarat că sunt „ultimele evoluții” în relația Rusia-Ucraina.
Rusia a anunțat că va „reduce radical” activitatea militară în afara Kievului și Cernihivului după negocierile de la Istanbul, de marți, la câteva zile după ce a semnalat că își schimbă obiectivele militare după finalizarea fazei inițiale a operațiunii sale.
Se spune că Ucraina a fost de acord să mențină un statut neutru, fără a adera la NATO, pentru o potențială concesiune teritorială în schimb. Se vorbește chiar despre o întâlnire între Putin și liderul ucrainean Voldimir Zelenski, pentru a încheia un acord.
Washingtonul rămâne nedumerit față de orice astfel de acord. „Există o diferență între ceea ce spune Rusia și este ceea ce face Rusia. Și ceea ce face Rusia este brutalizarea continuă a Ucrainei și a poporului său și asta persistă pe măsură ce vorbim”, a declarat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.
În timp ce Biden a susținut că aceste remarci la adresa lui Putin și îndemnarea la înlăturarea acestuia nu vor complica discuțiile cu Rusia, Kremlinul a transmis că „injuriile personale nu pot decât să-și lase amprenta asupra relațiilor dintre șefii de stat”, deși nu a exclus o întâlnire între cei doi lideri.
Fiecare președinte american, de la Bill Clinton încoace, s-a întâlnit cu Putin, cu diferite grade de căldură, care s-au evaporat treptat, cu excepția președintelui Donald Trump, care a avut o relație strânsă cu președintele rus.
Hey #GOP, Trump took Putin’s side at Helsinki over our own intelligence agencies. How can you look at any American and with a straight face say Putin would never invade Ukraine if Trump was in office? You really can’t except by lying. See the grin ???? pic.twitter.com/syYkDLrDuE
— Jim Saranteas (@JimSaranteas) March 21, 2022
Biden l-a întâlnit pe Putin încă din 2011, când era vicepreședinte; ultima lor întâlnire a avut loc la Geneva, în iunie 2021, despre care oficialii americani au declarat că a fost o „discuție foarte concentrată, practică, fără polemică”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu