AUTISM. Declarația pe care niciun părinte nu vrea să o audă

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Numărul copiilor care suferă de autism a crescut în toată lumea.

Declarația îi aparține medicului Liana Kobylinska, specialist în psihiatrie pediatrică la Spitalul de Psihiatrie Titan Dr. Constantin Gorgos. Potrivit unui studiu realizat de medicii români în anul 2016, numărul copiilor diagnosticaţi cu tulburare de spectru autism internaţi în Departamentul de psihiatrie a copilului şi adolescentului de la Spitalul Obregia a crescut de aproximativ 10 ori în peste 20 de ani. 'Este enorm şi, din păcate, se aliniază peste trendul internaţional de creştere a incidenţei tulburării de spectru autist. La noi în spital am analizat datele din Centrul de Sănătate Mintală, unde în 2014 comparativ cu 2017 s-au prezentat de trei ori mai puţini copii la consultaţie care au primit acest diagnostic. Incidenţa creşte, creşte peste tot', a afirmat medicul, într-o conferinţă de presă.

Ipoteze

Potrivit acesteia, la vârsta de opt ani deja nu mai există niciun dubiu cu privire la diagnostic. Medicul a arătat că nu există o cauză certă identificată pentru tulburarea de spectru autist. 'Avem foarte multe ipoteze, nu avem o cauză certă identificată pentru tulburarea de spectru autism. Avem peste 150 de cauze genetice de modificări în ADN-ul uman care se asociază cu tulburări din spectrul autist. Avem ca şi candidaţi metalele grele a căror influenţă pare să fie grăitoare în etiopatogenia tulburării de spectru. Dar nu avem o corelaţie directă, avem doar asocieri între ce au copiii în acest moment şi faptul că au şi în sânge metale grele. Mamele copiilor cu tulburare de spectru autist prezintă o floră bacteriană în intestinul lor care este particulară. Au anumite specii de bacterii, dar din nou toate aceste rezultate sunt mai degrabă nişte descoperiri descriptive, adică au fost găsite la copiii diagnosticaţi deja cu tulburare de spectru şi nu avem niciun rezultat prospectiv. Părinţii copiilor cu tulburare de spectru autist au într-un procent foarte mare ei înşişi nişte tare, tipare specifice de socializare. Taţii pot fi mai hipersistematizaţi, mamele mai puţin empatice, dar nu este o regulă, este doar o observaţie făcută pe majoritatea părinţilor copiilor cu tulburare de spectru autist', a explicat specialistul.

[citeste si]

Ea a spus că un alt factor extrem de important este cel al existenţei infecţiilor în primul trimestru de sarcină, mai ales al infecţiilor virale, care se asociază cu o incidenţă crescută a tulburării de spectru autist, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel