Se vorbește despre posibile noi măsuri fiscale, cum ar fi o eventuală creștere a TVA-ului chiar la 24%. Cum vede Mugur Isărescu acest lucru? Ar fi posibilă? Și cum s-ar simți în piață și cum ar afecta inflația?
„Eu nu cred că se va majora TVA-ul. Nu avem motive să îl majorăm. TVA-ul este și un impozit regresiv, afectează foarte mult păturile mai sărace. Dar, citind și eu ce apare în presă și la unii analiști, se uită un singur lucru: Că în prezent, cu numai trei luni de aplicare a acestui program, august, septembrie, octombrie, direcția este chiar foarte bună față de datele reale. Toată lumea se uită la ceea ce fusese raportat. Raportările nu erau chiar solide, erau făcute pe baza unui program bugetar care era ușor depărtat de realitate.
Eu cred că termenul în care să facem judecăți, că a trebuit să mai facem, să mai trecem prin câteva etape, termenul de trei luni este mult prea scurt ca să ne repezim și să spunem „nu merge” sau „merge prost”. Mai trebuie să așteptăm câteva luni.
Direcția în care funcționează acest program este pozitivă, iar veniturile vor crește. Deci nu va trebui numai să reducem cheltuielile la anul. Vor crește veniturile, pentru că o bună parte din veniturile anului 2025 s-au bazat pe un TVA redus, pe accize reduse și așa mai departe”, a zis Mugur Isărescu (BNR).
Îmbunătățire radicală a încrederii în programele României
„Sprijinim programul guvernamental de corecție cu toate forțele noastre. Forțele noastre însemnând aparițiile publice și discuțiile pe care le avem cu finanțatorii internaționali, și observăm o îmbunătățire radicală a încrederii în programele României. Acest lucru este bun. Dar puteți să aveți discuții mai detaliate cu Consiliul Fiscal: cu președintele actual al Consiliului Fiscal, cu președintele precedent, care este și consilier onorific al Premierului. Eu salut ieșirile lor publice, care sunt și profesioniste, și echilibrate”, a zis Mugur Isărescu.
VEZI ȘI: EURO sub 5 lei?! Ce spune Isărescu