Cristian Preda a fost suspendat 6 luni din PDL cu 345 voturi "pentru", 183 "împotrivă" și 34 de voturi nule, de către Consiliul Național de Coordonare al PDL.
Cristian Preda a fost suspendat pentru că în ultimii patru ani a luat poziții publice prin care a atacat conducerea partidului.Împărțirea voturilor arată câți simpatizanți are tabăra Udrea-Boc-Basescu, adică cei care pot pleca la Mișcarea Populară.
Dacă împărțirea în partid este la fel ca cea din Consiliul National de Coordonare al PDL, atunci 30% dintre pedeliști ar putea pleca din partid.
Cristian Preda a amenințat, sâmbătă, înainte de vot, că dacă va fi suspendat va pleca din partid. Ceea ce înseamnă că cei 30% l-ar putea urma.
“Ar trebui nu să mă sancţionaţi, ci să-mi fiţi recunoscători că v-am tras de mânecă, în loc să vă spun vorbe meşteşugite v-am spus adevărul. Dacă veţi aproba totuşi suspendarea, nedreptatea va fi pentru mine insuportabilă, mi-e teamă că în asemenea caz ne despărţim şi va dura mai mult de şase luni până să ne regăsim”, a spus Preda la Consiliul Naţional de Coordonare.
Cătălin Predoiu l-a rugat pe Preda să rămână în PDL,
“Dragă Cristi, îţi spun cum ţi-am spus şi tie, şi colegilor din grupul reformiştilor, la toate întâlnirile pe care le-am avut: PDL este soluţia”, a spus fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu în primul discurs al său în faţa reprezentanţilor PDL în calitate de membru al partidului.