Ministerul Sănătății a lansat în transparență decizională Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031.
Ministerul Sănătății a lansat în transparență decizională Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031, un document care urmărește modernizarea sistemului medical și simplificarea accesului pacienților la servicii. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, susține că digitalizarea ar trebui să le permită medicilor să acceseze mai rapid informațiile pacienților și să acorde mai mult timp actului medical, în locul raportărilor administrative.
Strategia intră în transparență decizională
"Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2027–2031 intră în transparență decizională.
Un pacient care ajunge de la un spital la altul ar trebui să poată beneficia de continuitatea îngrijirii, fără să fie nevoit să transporte un dosar cu documente medicale. Un medic ar trebui să aibă acces rapid și sigur la informațiile de care are nevoie pentru a lua o decizie și să petreacă mai mult timp cu pacienții, nu completând aceleași raportări.
Acestea sunt schimbările pe care vreau să le susținem prin digitalizarea sistemului de sănătate.
Publicăm în transparență decizională Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2027–2031, un document care stabilește obiective concrete, responsabilități, termene și indicatori prin care vom putea evalua rezultatele.
Obiectivele în Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate
Ce ne propunem concret?
• Dezvoltarea Dosarului Electronic de Sănătate ca punct unic de acces la nivel național pentru categoriile prioritare de date medicale, astfel încât informațiile să poată fi utilizate în siguranță.
• Interoperabilitatea sistemelor informatice, reducerea raportărilor repetitive și îmbunătățirea registrelor naționale de sănătate.
• Extinderea telemedicinei și a telemonitorizării, integrate în traseul pacientului, pentru a facilita accesul la servicii medicale, inclusiv în comunitățile insuficient deservite.
• Pregătirea personalului medical și dezvoltarea competențelor digitale ale populației, astfel încât tehnologia să fie accesibilă și celor care o utilizează mai greu.
Implementarea se va face etapizat, în perioada 2027–2031, de la organizarea mecanismelor de coordonare până la dezvoltarea, extinderea și consolidarea serviciilor digitale.
Îmi doresc ca acest document să fie îmbunătățit prin contribuția medicilor, a organizațiilor de pacienți și a specialiștilor în tehnologie. Îi invit să participe la consultarea publică", se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății.
"Punem capăt dosarelor plimbate între instituții"
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a lansat în consultare publică Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2026–2030 încă din ianuarie, un plan care promite să schimbe sistemul medical românesc.
Inițiativa vine într-un context în care digitalizarea este recunoscută drept una dintre marile nevoi structurale ale sănătății românești, afectată de birocrație, lipsa de interoperabilitate și procese administrative depășite. Într-un sistem suprasolicitat, unde timpul și accesul rapid la informații pot face diferența, tehnologia nu mai este o opțiune, ci o condiție esențială pentru funcționarea eficientă a serviciilor medicale.
"Digitalizarea în sănătate nu mai este o promisiune și nici un proiect izolat. Devine, clar și asumat, politică de sistem.
Punem în consultare publică Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2026–2030 și spunem limpede cum scoatem pixul și hârtiile din spitale și cum integrăm tehnologia în modul real de funcționare al sistemului sanitar.
Punem capăt dosarelor plimbate între instituții, fișelor scrise de mână și sistemelor informatice care nu „vorbesc” între ele. Introducem regula simplă și corectă: „o singură dată introdus, utilizat de mai multe ori”. Date medicale integrate, sigure și interoperabile.
De ce este atât de important?
Pentru că, fără tehnologie integrată corect, personalul medical și pacienții pierd timp prețios, se pierd informații esențiale, iar deciziile ajung să fie luate fără date complete.
Strategia pune datele acolo unde contează: în mâna profesioniștilor din sănătate și în sprijinul pacienților. Un singur sistem. Aceleași reguli. Date integrate. Simplu.
Mulțumesc tuturor profesioniștilor care au contribuit la elaborarea acestei strategii: medici, asistenți, manageri din spitale, specialiști din Ministerul Sănătății, experți IT, reprezentanți ai industriei, asociații de pacienți și societăți profesionale. A fost un efort real de echipă, construit pe expertiză, dialog și responsabilitate.
Dacă vrem să reconstruim încrederea oamenilor în sistemul de sănătate, trebuie să lucrăm cu date reale, integrate corect, nu cu hârtii și estimări", a postat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.