DCNews › Politica › Guvern › Indexarea pensiilor 2027: Florin Manole spune că decizia finală nu-i aparține. ”Trebuie să ținem cont și de impactul fiscal-bugetar”

Indexarea pensiilor 2027: Florin Manole spune că decizia finală nu-i aparține. ”Trebuie să ținem cont și de impactul fiscal-bugetar”

Ministrul Muncii din Guvernul Luca Niculescu, Florin Manole, susținut de PSD, face noi declarații - prudente- despre indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027.

Florin Manole (PSD), ministru al Muncii în Guvernul Luca Niculescu, spune că va urma procedurile pentru  indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027, dar decizia finală aparține ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, și premierului Luca Niculescu, care vor urmări impactul fiscal-bugetar. Procentul de creștere ar trebui să fie 7,32%, conform social-democratului, dar nu face nicio promisiune în acest sens. ”Cu toții vom respecta limitele” afirmă Florin Manole. 

Indexarea pensiilor va avea loc, dar decizia nu-i aparține lui Florin Manole

Veți crește pensiile?  - a fost întrebat social-democratul Florin Manole, la RomâniaTV, în contextul în care va fi ministrul Muncii, în Guvernul Luca Niculescu, odată ce Executivul va fi votat în Parlament. ”Indexarea va avea loc, cu certitudine, de la 1 ianuarie, procedura legală este clară, o voi parcurge, decizia finală - apropo de anvelopă și de procent, sigur, ministrul de Finanțe, premierul, respectând rigorile pactului fiscal-bugetar, dar, cu certitudine indexarea va avea loc și povara anilor următori nu va mai putea fi pusă pe pensionari, după doi ani de înghețare a pensiilor”.  

”Înțeleg constrângerile și limitele mandatului ministrului de Finanțe și ale premierului”

Solicitat să spună un procent pentru creșterea pensiilor, Florin Manole a răspuns: ”Ministrul Muncii trebuie să fie avocatul respectării legii. Nu vreau să plec de la procente mai mici, dar, în același timp, cu toată colegialitatea, înțeleg și constrângerile și limitele mandatului ministrului de Finanțe și ale premierului, dar Ministerul Muncii va merge conform legii. La fel și la salariul minim există o procedură”. 

”La momentul actual, dar o spun fără să fac o promisiune despre cifre - să fie foarte clar prudența cu care încerc să mă exprim, calculele dau 7,32%. Trebuie să ținem cont și de impactul fiscal-bugetar și cu toții vom respecta aceste limite. Vom afla cifra după rectificarea bugetară” a mai spus Florin Manole. 

Având în vedere că Florin Manole l-a invocat pe Alexandru Nazare, interimar și ministru de Finanțe propus și-n Guvernul Luca Niculescu, acesta spunea, despre indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027:

”Putem lua în calcul o creștere prudentă a pensiilor de la 1 ianuarie, o indexare prudentă. Nu vreau să mă antepronunț. Toate acestea reprezintă pilonii pentru buget”. 

Comentarii (1)

Mihai1   •   20 Octombrie 2026   •   14:24

Tot Nazare la Finante? Intreb pentru un prieten: Bolojan nu era disponibil sa mai ia un mandat de prim ministru?

Citește mai multe din Guvern
Citește mai multe din Guvern