„Încă nu am stabilit data botezului sau cea a cununiei civile. Oricum, cununia civilă o vom face până să se nască copilul, până în martie, cel târziu. Va fi o ceremonie restrânsă, cu prieteni apropiați”, spune jurnalistul conform unui comunicat trimis DCNews.
Referitor la noul sezon „Sabbagh în acțiune” ce va debuta vineri, 6 ianuarie, la ora 23:00, telespectatorii vor urmări operațiuni sub acoperire la limită, povești impresionante de viață și actiuni flagrant.
„Lanoi nu mizăm pe circ, ci încercăm să găsim soluții viabile pentru a ajuta persoane aflate în situații limită. Nu ne limităm doar la a prezenta o poveste, ci căutăm soluții. Cu siguranță, în noul sezon telespectatorii vor putea urmări operațiuni sub acoperire, povești impresionante și reale de viață”, spune Christian Sabbagh, potrivit comunicatului de presă trimis DCNews.
[citeste si]