Alexandru Stoica, propus pentru funcţia de Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat că va dispune un audit în minister după preluarea mandatului.
Alexandru Stoica şi-a motivat decizia prin faptul că administraţiile locale au nevoie să ştie pe ce fonduri se pot baza, dar a anunţat şi că rezultatele vor fi publice.
"Cunosc Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și responsabilitatea pe care o are față de comunitățile locale. Am lucrat aici ca secretar de stat și știu cât de mult depind proiectele primăriilor de deciziile și finanțările acestui minister.
Administrațiile locale trec printr-o perioadă dificilă. Au nevoie să știe când vor fi plătite lucrările executate și pe ce fonduri se pot baza pentru cele care urmează. Acestea sunt primele probleme pe care le voi aborda.
Voi dispune imediat un audit în minister și în instituțiile din subordine. Vom verifica obligațiile de plată, stadiul investițiilor și cauzele întârzierilor. Rezultatele vor fi publice și vor sta la baza deciziilor de finanțare.
Programul de guvernare prevede măsuri clare, pe care le voi urmări de la începutul mandatului", a scris Alexandru Stoica pe Facebook.
Comasarea localităţilor mici, pe listă. Sprijin anunţat pentru comasare
"Vom continua cele peste 800 de obiective deja contractate prin Compania Națională de Investiții, inclusiv școli și centre medicale, cu păstrarea bugetelor aprobate. Totodată, vom moderniza peste 1.000 de kilometri de drumuri județene neasfaltate, astfel încât mai multe localități să aibă acces mai ușor la servicii și la locurile de muncă din zonele învecinate.
Prin „START Reforma Administrativă”, vom crea cadrul legislativ pentru asocierea și comasarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale. Vom susține și primăriile mici care aleg să folosească împreună specialiști și servicii, pentru a putea pregăti proiecte de investiții și pentru a rezolva mai repede cererile oamenilor.
Pentru comunitățile care decid, în mod democratic, să se unească administrativ, programul prevede, pentru o perioadă determinată, sprijin suplimentar pentru investiții, precum și menținerea punctelor locale de servicii. Cele 429 de unități administrativ-teritoriale cu până la 1.500 de locuitori vor avea prioritate la finanțare dacă aleg comasarea voluntară.
Voi discuta aceste priorități cu premierul desemnat Luca Niculescu și cu colegii din viitorul Guvern, pentru a le corela cu resursele bugetare.
Voi prezenta calendarul măsurilor, cu termene și responsabilități. Autoritățile locale vor putea urmări deciziile care le privesc, iar cetățenii vor avea acces la informații despre investițiile din comunitățile lor", a mai scris Alexandru Stoica.
Alexandru Stoica a fost propus ministru în Guvernul Luca Niculescu, care va ajunge la votul Parlamentului marţi, 20 octombrie, de la ora 14:00.