Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre inflația cu care se confruntă România.
România a avut în luna martie o inflație de 6,7%, fiind cel mai mare procent din UE. Ţara noastră este la mare distanță de următorul stat clasat, Croația, cu 4,9%, conform datelor publicate de Biroul european de Statistică Eurostat. De asemenea, Estonia și Austria au înregistrat 4,1%. Statele care s-au descurcat mai bine au fost Lituania (0,4%), Finlanda (0,6%) și Danemarca (0,8%). Media la nivelul european, privind inflația, în Martie a fost 2,6%, în scădere din Februarie (2,8%). Foarte multe țări și-au revenit după ce în Martie, anul trecut, inflația la nivel european era de 8,3%. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Adrian Negrescu, analist economic, a comentat acest subiect.
"Sunt multe motive pentru care România se află în această situație. Cred că principalul motiv pentru care avem o inflație dublă, mai mult decât dublă, față de media Uniunii Europene stă în prețurile resurselor: energie, gaze și carburanți. Din această perspectivă, companiile din România plătesc în momentul de față, chiar și plafonat, cel mai scump curent electric din Uniunea Europeană, cu toate că noi ne producem aici în țară curentul electric în proporție de 80%. De asemenea, la gaze avem prețuri foarte mari raportate la specificul regiunii.
Știți că săptămâna trecută pe piața spot s-a vândut energie electrică la prețuri negative, adică producătorii îi plăteau pe clienți să le ia energia, doar ca să scape de ea. Noi, din păcate, menținem acele plafonări de plăți care duc mai departe toate prețurile din economie pe niște cotații atât de importante. Mai mult decât atât, este efectul creșterilor de taxe de la 1 Ianuarie. Să nu uităm că am triplat costurile cu taxele pe microîntreprinderi care reprezintă 90% din companiile România. Am crescut TVA-ul la produsele sănătoase, la produsele ecologice, de la 5% la 9%. Am crescut taxele pe toate domeniile de activitate, inclusiv la marile companii unde am introdus o taxă unică la nivel european, taxa pe cifra de afaceri", a spus Adrian Negrescu la Antena 3 CNN.
"În primul rând, cred că toată lumea se uită la aceste plafoane de preț care nu au nicio legătură cu realitatea, la gaze și la energie electrică. Dacă am avea curent mai ieftin, gaze mai ieftine, atunci tot ceea ce înseamnă producție în România, de la simplul covrig până la mașina pe care o producem, ar fi mai ieftină din perspectiva costurilor de producție mai mici. Noi am umflat costurile de producție foarte mult, am umflat costurile de pe lanțurile de aprovizionare foarte mult de am ajuns în această situație.
Mai mult decât atât, produsele românești, inclusiv cele alimentare, au devenit necompetitive în raport cu importurile. E mai scump să cumperi marfă alimentară de piața românească, decât să aduci din import. De aceea vedem în marile magazine multe produse din import. Aici e o mare problemă. Cred că asta e prima măsură care trebuie luată, și anume eliminarea sau reducerea acestor praguri de preț la energie și gaze. E măsura care ne va aduce măcar la un 4-5% cu inflația în decurs de o lună sau două. Adică, s-ar vedea imediat efectele în economie", a afirmat Adrian Negrescu, analist economic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu