Salariul minim, veste de la Guvern

Guvernul Dăncilă
Guvernul Dăncilă

Ordonanţa de urgenţă privind salariul minim s-a aflat pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de Guvern de vineri, 9 noiembrie.

Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de ordonanţă de urgenţă care stabileşte cadrul legal de acordare a salariului minim pe economie diferenţiat în funcţie de studii şi vechime. OUG aduce modificări la Codul muncii şi introduce definiţia de salariu minim diferenţiat. După publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, în baza acestei OUG se va da o hotărâre de Guvern în care să fie menţionate sumele.

Modificările aduse Codului Muncii vizează crearea cadrului legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor și al vechimii în muncă. Prin hotărâre de Guvern se va putea stabili nivelul salariului minim diferențiat pentru anumite categorii de salariați: pentru salariații care sunt încadrați pe studii superioare, precum și pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel.

Acces la programe de formare

De asemenea, prin modificările aduse Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, se oferă posibilitatea persoanelor care au absolvit învățământul primar, aflate în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, dar și altor categorii de persoane, de a avea acces la programe de formare prin ucenicie, de nivel 1 (cunoștințe generale și aptitudini de bază).

Scopul măsurii este reducerea urgentă a deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, dar și îmbunătățirea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor necesare pentru ocuparea unui loc de muncă. Astfel se vor putea înscrie la cursuri și persoane cu studii primare.

Modificări

1. Litera c) a alineatului (1) a articolului 56 se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II."

2. După alineatul (2) al articolului 56 se introduce un alineat nou, alin. (3), cu următorul cuprins:
"(3) Angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea în condițiile prevăzute la lit. c), teza întâi. "

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel