Preşedintele Bundesratului, Bodo Ramelow, începe luni o vizită de trei zile în România, la Bucureşti şi Timişoara, având programate discuţii politice cu preşedintele Senatului, Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti, preluat de Agerpres, preşedintele Bundesratului (Camera superioară a Parlamentului german) se va întâlni, de asemenea, cu studenţii şi conducerea Universităţii din Bucureşti. Cu acest prilej, se va semna prelungirea acordurilor de cooperare Erasmus dintre Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Ştiinţe Aplicate Nordhausen, respectiv Universitatea Friedrich Schiller din Jena.
Oaspetele va avea şi un schimb de idei cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale cu privire la situaţia romilor din România.
La Timişoara, Bodo Ramelow se va întâlni cu primarul Dominic Fritz şi cu reprezentanţi ai Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean.
Mai sunt prevăzute o întrevedere cu reprezentanţi ai minorităţii germane, participarea la un eveniment cultural organizat de oraşele înfrăţite Gera/Altenburg şi Timişoara şi o vizită la compania germană Continental Automotive România.
Preşedintele Bundesratului călătoreşte împreună cu o importantă delegaţie de oameni de afaceri care va explora posibilităţi de aprofundare a cooperării economice.
"A fost dorinţa mea expresă să vizitez România - unul dintre cele mai tinere state membre ale UE. Evenimentele actuale arată în mod clar că o Uniune Europeană puternică oferă un cadru prielnic pentru evoluţii pozitive în statele membre, chiar şi în condiţii mai dificile. România, ca ţară aflată la graniţa externă estică a Uniunii, are un rol cu totul special în acest sens, dar care ar trebui conturat mai clar, nu doar sub aspectul politicii de securitate. Noi, Republica Federală Germania şi, în special, Landul liber Turingia, dorim să continuăm să ne conectăm la nivel european din punct de vedere economic, ştiinţific şi al societăţii civile şi să acumulăm noi idei şi imbolduri. Această vizită va contribui în mare măsură la acest lucru", a declarat Ramelow, citat în comunicat.
Potrivit ambasadei, România şi Germania sărbătoresc în acest an 30 de ani de la semnarea Tratatului de cooperare prietenească şi parteneriat în Europa, iar în decursul acestui an aniversar vizitele unor înalţi oficiali germani evidenţiază bunele relaţii de prietenie dintre cele două ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu