Răscoala de la Tatarbunar se referă la o revoltă țărănească armată de inspirație bolșevică care a avut loc în zilele de 15-18 septembrie 1924, în împrejurimile localității Tatarbunar din Bugeac, Basarabia de Sud. Pe atunci, aceasta făcea parte din România, iar în prezent este parte a Regiunii Odesa din Ucraina. Răscoala a fost condusă de un comitet revoluționar prosovietic care a cerut unificarea cu RSS Ucraineană și sfârșitul presupusei „ocupații românești în Basarabia”.
Localitatea Tatarbunar și împrejurimile erau zone cu o populație românească minoritară, aici locuind în principal alte grupuri etnice, însă niciun grup etnic nu alcătuia o majoritate.
Autoritățile din România au considerat că acest incident reprezintă o acțiune teroristă inițiată și sprijinită de Uniunea Sovietică, al cărei scop era destabilizarea situației din țară și pregătea o incursiune a Armatei Roșii în România cu scopul de a ocupa Basarabia. Incidentul a fost pus în legătură cu planul Cominternului cu privire la România, conceput de Federația Comunistă Balcanică și liderul comunist bulgar Vasil Kolarov (secretar general al Cominternului în 1922-1924) la mijlocul anului 1924 — implicând o acțiune simultană a trupelor sovietice și a organizațiilor comuniste de pe teritoriul Basarabiei.
Așadar, la Tatarbunar a fost vorba despre o acțiune armată organizată de pe teritoriul U.R.S.S. prin conlucrare cu agenții comuniști infiltrați în provincie și membrii P.C.R.. Obiective reale ale acțiunii au fost destabilizarea situației din România și declanșarea unei campanii de propagandă și dezinformare în spațiul occidental, ca obiectiv minim.
În cazul unui succes al rebeliunii, desprinderea Basarabiei de statul român, prin intervenția Armatei Roșii, ar fi reprezentat un obiectiv mediu. De asemenea, crearea unei situații haotice în România și Bulgaria era obiectivul maxim din punct de vedere geopolitic.
Într-o situație similară cu cea din 1924 se află și Ucraina, momentan, actorul principal pe această scenă istorică și politică fiind tot Rusia.
Pe teritoriul Ucrainei se desfășoară o acțiune armată începută odată cu intervenția armatei ruse în Ucraina din 24 februarie 2014, ca urmare a Revoluției ucrainene pro-europene, când trupe speciale rusești, fără însemne, au preluat controlul asupra celei mai mari părți a peninsulei Crimeea din Ucraina.
De asemenea, o altă asemănare între cele două momente istorice este dată de faptul că în Peninsula Crimeea a fost organizat un referendum pentru ca populația să decidă dacă dorește alipirea la Rusia. Un act asemănător putea fi desfășurat în 1924 în Basarabia, dar guvernul Brătianu s-a opus.
Referendumul din Crimeea cu privire la aderarea la Federația Rusă a avut loc în Republica Autonomă Crimeea pe 16 martie 2014. Pe fondul crizei din Crimeea, membrii Consiliului Suprem al Republicii Autonome au votat pe 6 martie ieșirea în mod oficial din componența Ucrainei și alăturarea la Federația Rusă.
Astfel, Peninsula Crimeea a fost anexată de către Rusia. În acest context, Ucraina a acuzat Rusia în repetate rânduri de destabilizarea țării prin intermediul unor "militanți" pro-ruși pentru a căuta pretexte de invadare militară a restului teritoriului.
De asemenea, anumite surse, dar mai ales oficialități ucrainee șusțin că luptele din Ucraina sunt, de fapt, susținute cu oameni și armament din Rusia. Însă, Rusia nu recunoaște astfel d einformații. De aici, apare și o dezinformare a Occidentului cu privire la situația reală din zonă.
Însă, dacă anumite „obiective” ale rușilor putem spune că au fost îndeplinite până în acest punct, crearea unei situații haotice pe întreg teritoriul Ucrainei reprezintă ultima mutare pe tabla de șah.
„A fost o încercare de infiltrare declanșată de sovietici și au vrut să destabilizeze țara. Din fericire, guvernul liberal a acționat foarte dur, iar replica militară a anihilat bandele de așa-ziși revoluționari sovietici până să reușească să își pună planul în aplicare și a descurajat o intervenție rusească. În acel moment, sub-secretar de stat la Interne era Gheorghe Tătărescu, el fiind responsabil de lichidarea bandelor. Însă, în 1944, va ajunge «tovarăș de drum»”, a declarat Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, pentru DC News.
În legătură cu această acțiune, Tătărescu declara în fața parlamentarilor: „Domnilor deputați, știți ce s-a petrecut apoi și știți cu câtă grabă au intervenit Jandarmeria și Armata, cunoașteți cu toții împrejurările care au întovărășit acțiunea acestei armate, care în câteva zile a restabilit ordinea în cele câteva sate ocupate și terorizate de bande...” Discursul publicat sub numele „Internaționala a III-a și Basarabia”, rostit în Adunarea Deputaților la 9 decembrie 1925, expunere amănunțită a chestiunii revoltei de la Tatar Bunar.
Pentru a înțelege modul în care cele două momente istorice sunt asemănătoare, vă prezentăm modul în care s-au desfășurat evenimentele din 1924 de la Tatarbunar. Astfel, veți putea trage singuri concluzii.
Context istoric
După primul război mondial, relațiile dintre România și URSS au devenit încordate, un motiv deosebit de important fiind acela că statul sovietic nu recunoștea unirea Basarabiei cu România.
În martie 1924, au început la Viena negocieri diplomatice româno-sovietice pentru detensionarea relațiilor bilaterale. Statul român nu recunoștea URSS și nu avea relații diplomatice cu acest stat. Discuțiile s-au axat pe faptul că Basarabia era un teritoriu care fusese anexat de Imperiul Țarist în 1812, transformat în gubernie, și care se unise în 1918 cu România. Diplomatul sovietic Maxim Litvinov a prezentat guvernului român condus de Ion I.C. Brătianu un plan de desfășurare a unui plebiscit în Basarabia. Însă, răspunsul părții române a fost tranșant, delegația română a respins propunerea sovietică de a organiza un plebiscit în Basarabia și a întrerupt negocierile cu Uniunea Sovietică.
Răspunsul Moscovei a fost destul de clar: „Până la desfășurarea unui referendum, vom considera Basarabia ca parte integrantă a Ucrainei și a Uniunii Sovietice”.
În perioada imediat următoare, rușii au conceput un plan pentru declanșarea unei revoluții comuniste în România, în urma căreia Basarabia să fie anexată de URSS. Aceștia aveau în vedere nemulțumirile țăranilor basarabeni legate de politica agricolă a guvernului român, în special de reforma agrară din 1921.
Desfășurarea evenimentelor
Pe 2 iunie 1924, mai multe persoane înarmate a încercat să traverseze Nistrul într-o luntre și să debarce pe malul drept. Conform rapoartelor grănicerilor români, grupul a fost somat să se oprească, dar respectivii au deschis focul, astfel că s-a răspuns în aceeași manieră. Unele grupuri înarmate ar fi reușit să treacă Nistrul fără să fie observate.
Citește și: Criză Ucraina: Rusia, prima reacție după ce Polonia și Marea Britanie au anunțat că trimit personal militar în Ucraina
Pentru înăbușirea rebeliunii, guvernul României a trimis trupe de artilerie din Corpul III al Armatei Române și o unitate de marină. Primele unități militare au ajuns în zonă și s-au luptat cu rebelii la podul dintre Tatarbunar și Achmanghit.
În dimineața zilei de 17, luptele au continuat în jurul comunei toată ziua. În zorii zilei de 18 septembrie, trupele române au luat cu asalt Tatarbunarul - centrul răscoalei, supunând localitatea unui atac de artilerie. În urma luptelor, Armata a reușit să captureze 120 de rebeli.
În același timp, liderii revoltei, Nenin și Iustin Batișcev, au fugit cu un automobil, pe care l-au abandonat dincolo de Galilești. S-au ascuns într-o porumbiște, dar Batișcev l-a părăsit pe Nenin în timp ce acesta dormea, luând cu el și cei 200.000 lei rămași din banii jefuiți de la oamenii din Tatarbunar. A fost capturat ulterior de armată. După ce s-a trezit singur și a observat lipsa banilor, Nenin a fugit spre mlaștinile sărate de pe malul mării, dar la 19 septembrie a fost suprins de un jandarm care l-a împușcat mortal.
La 19 septembrie, după trei zile de lupte în care au murit sute de rebeli (potrivit unor surse peste 3.000) și au fost arestați 489 (287 dintre aceștia fiind judecați) Kliușnikov și alți lideri ai rebelilor au fost uciși în timpul luptelor cu trupele românești, iar revolta a fost înăbușită. După alte patru zile, au fost stinse și celelalte focare ale răscoalei.
Urmări
Ca urmare a eșecului tentativei de lovitură de stat din Basarabia, conducerea URSS a hotărât la 12 octombrie 1924 înființarea pe malul stâng al Nistrului a unui stat artificial denumit Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala în orașul Balta. Noua republică autonomă făcea parte din RSS Ucraineană și avea 210 km lungime și 95 km lățime.
Propagandă și dezinformare
Despre planul din 8 august 1924 stabilit de Komintern, autorul Pavel Moraru ne spune în cartea sa că: „În ziarul „Universul" din 17 septebrie 1924, articolul intitulat Sovietele ne atacă pe două fronturi relevă faptul că „cei 20 de suspecți, care au fost capturați lângă Nicolaevca, au sosit din Bulgaria, de la Varna. Mărturiile lor au fost confirmate de declarațiile a doi comitagii prinși în Cadrilater, care au recunoscut că au fost trimiși de Biroul comunist de la Sofia, pentru propagandă comunistă". Într-un alt articol, din ziarul „Îndreptarea" din 23 septembrie 1924, se vorbea despre un complot descoperit în Bucovina, care era similar cu cel produs în sudul Basarabiei. Se menționa că descoperirile făcute demonstrază unui plan conform căruia se produc aceste tulburări și se provoacă dezordine.
Ziarul „Adevărul" publica la 24 septembrie 1924 informația conform căreia atacul din România nu era un caz singular:
„Bolșevicii de aproape doi ani pregătesc o lovitură în Balcani, care a fost încercată în același timp în Grecia, Bulgaria și Basarabia. În toate părțile s-a contat din partea bolșevicilor pe propaganda făcută din timp de agenții lor pe lângă elementele nemulțumite de administrațiile respective. Dar ele au dat greș în toate cele trei state". De aici reiese faptul că originea operațiunii Tatar-Bunar s-a aflat sub stricta supraveghere a a Komintern-ului; iar executanții, considerați în terminologia actuală „idioți utili", au fost agenți comuniști bine pregătiți și infiltrați clandestin în satele cu populație rusă și ucraineană din sudul Basarabiei și în anturajul P.C.R.”.
Concluzia este că acest tip de acțiune desfășurat pe teritoriul Ucrainei în acest moment nu este unic și cu siguranță nu îi este străin Rusiei, implicată direct, dovada fiind faptul că rușii au aplicat aceeași strategie și în trecut.
Surse: Wikipedia, Istoria.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
